Trump nu și-a ascuns niciodată ostilitatea față de Ucraina și a încercat să-l umilească în mod repetat pe Zelenski. Poate că această ostilitate datează de la tentativa de suspendare din 2019, pornită tot în urma presiunilor pe care le-a făcut asupra Kiev-ului ca procurorul general să înceapă anchetarea fiului lui Joe Biden. Nici lui Vence nu cred că-i pasă de soarta Ucrainei. Ultimele iluzii au fost spulberate de acordul privind bogățiile subsolului. Ce-l motivează însă pe Trump – pe lângă ambiția de a lua premiul Nobel – este faptul că nu vrea ca Putin să mai atace Ucraina în timpul președinției sale. Care s-ar putea întinde pe încă un mandat, adică opt ani de acum încolo, dacă republicații izbutesc să modifice legislația. Și apoi Vence, care speră să-i urmeze lui Trump la Casa Albă, are și el tot interesul ca pacea cu Rusia să dureze cât mai mult. Poate că tocmai din cauza asta, SUA nu mai insistă pentru o rezolvare ultra-rapidă a conflictului, deși și-ar dori-o. Oficialii americani vorbesc acum despre primii pași făcuți pe un drum lung. Asta ar fi vestea bună.
Vestea proastă venită de la Munchen este că s-a confirmat fisura în tabăra occidentală în domeniul securității și apărării. De o parte America, cu noua administrație revoluționară, care vrea să schimbe fața țării, aruncând în aer instituții și politici publice sub pretextul luptei cu woke-ismul. De altă parte, Europa, unde vechiul establishment încearcă să reziste asediului partidelor anti-sistem care-și propun să schimbe lucrurile. Cu ele se aliază Trump pentru a submina unitatea Europei și, mai ales, scena politică a principalilor săi actori.
Pare că Trump detestă Germania și Europa Occidentală, și se simte mai confortabil să discute cu lideri autoritari. Consecințele acestei politici americane vor putea fi dramatice. Dacă asta va fi politica americană sub Trump, Europa, mai ales cea de Est, nu mai poate avea încredere în promisiunile și angajamentele SUA. Cade cortina peste un secol de istorie, în care America interpreta partitura personalului pozitiv, din poveștile încâlcite ale istoriei europene și mondiale.
Astăzi, însă, chiar dacă n-o clamează în piața publică, Europa deja înțelege că are nevoie de o nouă alianță militară, la care s-ar putea alătura Marea Britanie și Canada. Vor trebui ani de eforturi serioase, de regândire a politicilor de securitate și apărare, pentru a suplini capacitățile SUA care se va retrage pentru a se concentra pe regiunea indo-pacific. Dar Europa are vitală nevoie de această nouă alianță militară pentru a-și promova propriile interese. Viața umbrelei protectoare americane se va termina în curând, deci Europa trebuie să se miște repede, nu are la dispoziție mai mult de un deceniu pentru asta.
Întâlnirea de la Paris, mai degrabă o ședință de terapie de grup
Lăsați pe dinafară de Trump, șapte lideri europeni s-au reunit de urgență la Paris, în compania conducerii Comisiei și Consiliului UE și a secretarului general al NATO. Două sunt temele dezbătute: programul european de consolidare a competitivității, suveranității, securității și apărării, iar al doilea punct – un program de sprijinire a Ucrainei.
După întâlnire, președintele Emmanuel Macron i-a sunat atât pe Trump, cât și pe Zelenski, subliniind că o încetare a focului trebuie însoțită de garanții puternice de securitate pentru ucraineni. La rândul său, premierul Marii Britanii, Keir Starmer, care va merge săptămâna viitoare la Washington, afirmă că doar garanțiile de securitate americane vor putea descuraja Rusia să atace din nou Ucraina.
În ceea ce privește trimiterea de trupe europene în Ucraina, pentru a garanta încetarea focului, prea puține țări se arată disponibile, iar altele condiționează asta de un acord de pace și de implicarea americană.
Întâlnirea de la Paris a fost mai degrabă o ședință de terapie de grup a unor lideri europeni care încă mai speră că elefantul Trump se va calma înainte să distrugă porțelanurile, lustra și fotoliile din sufrageria Occidentului. Deocamdată, ochii lor sunt ațintiți pe Riad, unde marți, 18 februarie, a început prima rundă de consultări între delegațiile Rusiei și SUA.
Riad, începutul unei frumoase prietenii Trump-Putin?
Întâlnirea din Arabia Saudită este prima încercare serioasă, după negocierile eșuate de la Istanbul, din martie 2022, de a pune capăt războiului dintre Rusia și Ucraina. Președintele Zelenski se teme că Trump vrea să rezolve conflictul în termenii lui Putin. Încă înainte de programarea întâlnirii, SUA i-au făcut concesii semnificative lui Putin, respingând aspirațiile Ucrainei de a adera la NATO și de a elibera teritoriilor ocupate de Rusia. Aceste concesii nu fac decât să sporească apetitul lui Putin, al cărui plan este de a transforma Ucraina într-un stat eșuat, care să nu poată negocia o pace, ci doar să capituleze în fața Rusiei.
Putin nu se mai mulțumește doar cu ieșirea din izolarea internațională, ci vrea acum să-și atingă principalul obiectiv, schimbarea ordinii internaționale. America a renunțat singură la pretenția de hegemon, ultima rămășiță a lumii unipolare, și se pregătește pentru un dans în trei, alături de China și de Rusia. Pe cea din urmă speră – naiv – s-o atragă de partea sa, într-o alianță sui generis împotriva Chinei.
Faptul că este vorba de mult mai mult decât despre războiul Rusiei cu Ucraina, îl confirmă declarațiile de la sfârșitul întâlnirii care a durat nu mai puțin de patru ore și jumătate. Practic, despre Ucraina nici nu s-a discutat. Au convenit asupra unor negociatori care vor discuta despre Ucraina. Iar asta se va întâmpla doar atunci când Putin va decide să înceapă aceste negocieri.
Deocamdată, Putin încă speră să cucerească Pokrovsk, să scoată din regiunea Kursk trupele ucrainene și să împingă în colaps regimul de la Kiev. Dar, în condițiile în care și resursele Rusiei sunt tot mai limitate, Putin poate fi atras de perspectiva încheierii războiului, fără ca obiectivele să fie atinse, câtă vreme mașina de propagandă controlată de Kremlin poate prezenta asta drept o mare victorie. Iar ziariștii moscoviți o să-l așeze pe Putin în șirul marilor conducători ruși.
Viitorul UE se joacă la ruleta rusească
Deocamdată, singura certitudine a negocierilor care se poartă la Riad este spargerea unității Occidentului, pe linia Atlanticului, speculată de ministrul rus de Externe. De acum încolo, Serghei Lavrov se va poziționa public pe aliniamentele propagandei americane anti-UE, ca să-i facă plăcere echipei lui Trump.
Fisurile în alianța dintre SUA și Europa nu se limitează la Ucraina. Comerțul și, mai ales, ideologia vor contribui și ele la răcirea relațiilor. Dar felul arogant în care Trump a lansat negocierile cu Putin, preluarea în spațiul public, fără nicio critică, a unor teme ale propagandei rusești, declarația că Ucraina nu va deveni membru NATO și va trebui să cedeze teritorii i-a înfuriat pe europeni.
SUA au fost până de curând liderul blocului occidental care a sprijinit Ucraina. Ajutoarele militare occidentale erau discutate în baza americană de la Ramstein, din Germania, unde sub bagheta șefului Pentagonului se organizau întrunirile miniștrilor Apărării din țările care alcătuiau această coaliție informală. Fără susținerea americană, Ucraina nu avea mari șanse să reziste în fața tăvălugului rusesc.
Dar nici Europa, nici SUA nu au susținut Ucraina încât aceasta să aibă vreo șansă să învingă Rusia. Nu i-au trimis armele de care avea nevoie. N-au aplicat un embargo total asupra petrolului rusesc, nu au blocat accesul băncilor rusești la rețelele financiare internațioale și nici nu au repornit propria industrie de apărare ca să alimenteze cu arme și muniție Ucraina. Singura strategie a capitalelor occidentale a fost așteptarea ca regimul Putin să intre în colaps. Ceea ce nu s-a întâmplat.
Acum, faptul că Trump a retrogradat Europa și negociază direct cu Putin e șocant, dar era perfect predictibil pentru liderii europeni.
Dacă vrea să rămână relevantă și să nu devină obiectul unui târg în trei între Trump, Putin și Xi Jimping, Uniunea Europeană trebuie să ia decizii radicale, să se transforme în altceva, pentru că actuala structură o împiedică să fie relevantă în materie de securitate și apărare. UE riscă să se prăbușească precum Imperiul rus în 1917, într-o atmosferă de totală indiferență, și unde nimeni nu a sărit în apărarea lui.
Doar o politică de securitate și apărare comune ar putea elimina discuțiile penibile de acum în care Germania nu vrea să trimită trupe nicăieri, Franța ar trimite, dar are o problemă cu datoria publică, polonezii încă mai speră să rămână în grațiile lui Trump și resping ideea unei armate europene, în timp ce britanicii nu vor să primească ordine de la UE.
Realitatea este prea dură pentru ca liderii europeni să nu priceapă că dacă nu se mișcă repede și pragmatic în materie de securitate și apărare, viitorul UE se joacă la ruleta rusească.
Intertitlurile preloat de la http://HotNews.ro
Curierulnational.ro
Observatornews.ro
moneybuzz.ro