joi, februarie 22, 2024

Municipalitatea ieşeană anunţă că Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică proiectul privind noua sală polivalentă a Iaşiului, cu 9.600 de locuri. Investiţia se ridică la 96 milioane de euro

EconomieMunicipalitatea ieşeană anunţă că Ministerul Dezvoltării a lansat în dezbatere publică proiectul privind noua sală polivalentă a Iaşiului, cu 9.600 de locuri. Investiţia se ridică la 96 milioane de...

Potrivit primăriei ieşene, proiectul de hotărâre de guvern privind sala polivalentă va fi în procedură de transparenţă decizională timp de zece zile, iar după adoptarea hotărârii de către guvern, va fi organizată licitaţia pentru începerea lucrărilor.

Sala Polivalentă ce va fi construită la Iaşi are o valoare estimată la 475,9 milioane de lei, inclusiv TVA, adică aproximativ 96 de milioane de euro.

Investiţia va dura cel mult 24 de luni şi va fi realizată de Ministerul Dezvoltării, prin Compania Naţională de Investiţii SA. 

„Contăm pe sprijinul real al Guvernului României pentru acest proiect. Este o investiţie mare, mai ales în condiţiile în care nevoile ţării sunt numeroase, dar cred că statul român o poate susţine şi trebuie să o susţină. Am încredere că Guvernul îşi va onora promisiunea făcută ieşenilor şi locuitorilor întregii Regiuni de Nord-Est”, a declarat primarul Mihai Chirica.

Sala va fi folosită în permanenţă ca bază de antrenament pentru sportivi (handbal, baschet, volei) şi va avea o capacitate maximă de 9.623 de persoane. Sala polivalentă va avea o înălţime maximă de 29 de metri. 

Lângă clădirea principală va fi construită o sală de antrenament cu o arie construită de 1.832 metri pătraţi şi cu o capacitate maximă de 110 persoane. În cadrul complexului vor fi amenajate şi terenuri sportive în aer liber.

Complexul sportiv va include străzi pe o suprafaţă de 5.860 metri pătraţi, parcări, alei pietonale şi spaţii verzi.

Vezi si alte articole...