Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a declarat la Digi24 că așteaptă avizele necesare din partea autorităților competente pentru a demara lucrările de refacere a Planșeului de la Unirii. Șantierul ar putea fi deschis în două-trei luni, după obținerea avizelor și semnarea autorizației de construire de către Primăria Capitalei, cu condiția finalizării proiectului tehnic. Edilul a subliniat că „deranjul de trafic nu va fi foarte mare”.
Referindu-se la incidentul de săptămâna trecută din Piața Unirii, când primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a împrejmuit o zonă cu garduri pentru a începe lucrările, Nicușor Dan a explicat că așteaptă avizele pentru a putea iniția lucrările în mod legal.
„Era într-o situație foarte fragilă, era evident pentru toată lumea că acel teren, Piața Unirii cu parcul, cu străzile, sunt domeniul municipiului. Printr-o eroare s-a intabulat tot parcul pe Apele Române. A doua zi ar fi fost într-o ipostază și mai proastă, a doua zi și-ar fi dat seama că a pus un gard fără să aibă voie. N-am vorbit de atunci cu domnia sa (Daniel Băluță – n.r.), am văzut că a dat niște mesaje de colaborare, aștept să vină cu acele avize ca să putem porni în mod legal acea lucrare”.
Lucrările la planșeu ar putea începe în două-trei luni, după semnarea autorizației de construire de către Primăria Capitalei, cu condiția să fie finalizat proiectul tehnic și să fie obținute toate avizele necesare.
„Noi am emis un certificat de urbanism, care este actul premergător al autorizației, care spune celui care face lucrarea, cel care solicită autorizația, care sunt autoritățile care trebuie să avizeze. În cazul acesta Metrorex, nu ne putem juca cu asta, și avizul de la ApaNova este foarte important, sun Dâmbovița este caseta pentru ape uzate.
Mai departe, sunt multe avize care nu sunt atât de importante, dar care trebuie luate. Ele toate trebuie luate, astfel când intri în șantier să nu strici lucrurile. Eu cred că în 2 – 3 luni, toate avizele pot, dacă există proiectul tehnic, în 2 – 3 luni pot fi obținute, apoi vin la noi și noi semnăm autorizația de construire”.