vineri, martie 29, 2024

Nicuşor Dan: Justiţia ne dă dreptate în cazul Primăverii 1, unde s-a dat un PUZ pentru construcţia unui bloc pe spaţiul verde/ El anunţă că amenda dată de ISC pentru că nu a emis certificatul de urbanism pentru bloc a fost anulată

EconomieNicuşor Dan: Justiţia ne dă dreptate în cazul Primăverii 1, unde s-a dat un PUZ pentru construcţia unui bloc pe spaţiul verde/ El anunţă că amenda dată de ISC...

Nicuşor Dan a arătat, marţi, într-o postare pe Facebook, că justiţia i-a dat dreptate în cazul Primăverii 1, unde s-a dat un PUZ pentru construcţia unui bloc pe spaţiul verde.

”De 7 luni, Inspectoratul de Stat în Construcţii refuză să verifice legalitatea acestui PUZ. În schimb, ne-a amendat pe noi pentru că nu am emis certificatul de urbanism pentru bloc. Ieri, instanţa a anulat această amendă”, a afirmat el.

Primarul general al Capitalei a anunţat, în decembrie anul trecut, că a fost amendat cu 7.000 de lei de Inspectoratul de Stat în Construcţii pentru neemiterea certificatului de urbanism pentru construirea unui bloc de 5 etaje pe spaţiul verde în cartierul Primăverii, în loc ca instituţia să constate nelegalitatea PUZ şi să ceară prefectului să-l conteste în instanţă.

”Am aflat răspunsul la întrebarea pe care o puneam în 2 Noiembrie: Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a amendat Primarul General al Capitalei cu 7.000 de lei pentru neemiterea certificatului de urbanism pentru construirea unui bloc de 5 etaje pe spaţiu verde în cartierul Primăverii. Previzibil, în loc să constate nelegalitatea PUZ Primăverii 1 şi să solicite Prefectului să conteste în instanţă, ISC a ales varianta amenzii”, a scris atunci, pe Facebook, Nicuşor Dan.  

Potrivit primarului general, este vorba despre un PUZ prin care s-au făcut cadou beneficiarului cel puţin 3 milioane de euro şi pe care l-a denunţat la DNA.  

”Atitudinea ISC şi în această speţă arată clar că această instituţie este un instrument care lucrează în detrimentul bucureştenilor”, a mai scris primarul general. 

 

Vezi si alte articole...