sâmbătă, iunie 22, 2024

Lidl, planuri mari în România. Ce vrea să facă rețeaua de magazine

Retailerul german Lidl, principalul jucător pe piața...

Cod roșu de caniculă. Urmează un weekend incendiar. Hartă emisă de ANM

Alertă de caniculă. Administrația Națională de Meteorologie(ANM)...

Ninsoare în București și mai multe zone din țară, la final de martie. Val de aer rece în toată România

Din OrasNinsoare în București și mai multe zone din țară, la final de martie. Val de aer rece în toată România

O ninsoare slabă a căzut, miercuri, 27 martie, în mai multe zone din București, pe măsură ce un val de aer rece a cuprins Capitala. La fel se întâmplă și în mai multe zone din țară. Centrul Infotrafic din cadrul Poliției Române a anunțat că în mai multe județe din țară drumarii intervin pentru curăţarea carosabilului.

În toată țara, este în vigoare o avertizare meteorologică de răcire accentuată – îngheț la sol și brumă, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Atenționarea este valabilă în intervalul 28 martie, ora 10.00 – 30 martie, ora 09.00.

„În intervalul menționat vremea va fi rece pentru această dată în toată țara, iar temperaturile minime vor fi preponderent negative, astfel încât se vor încadra în general între -10 și 0 grade și se va produce brumă sau îngheț la sol”, transmite ANM.

Meteorologii au avertizat că miercuri, 29 martie, va fi în vigoare și un cod galben de intensificări ale vântului, iar zonele afectate sunt cea mare parte a Moldovei, Oltenia, sudul Transilvaniei și sud-vestul Munteniei. În aceste zone, vântul va atinge viteze de 55-60 km/h.

Temperaturi minime de -3 grade în București

De asemenea, ANM transmite că, în București, vremea se va menține rece, până joi, 30 martie, după ce în urmă cu câteva zile au fost chiar temperaturi de peste 20 de grade.

Acum, însă, potrivit meteorologilor, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 9 grade Celsius, iar cea minimă va fi de -3, -1 grad Celsius, iar noaptea se va produce brumă.

Se intervine pe mai multe drumuri din țară

Valul de aer rece a dus inclusiv la intervenția drumarilor, în mai multe zone. „Sunt semnalate precipitaţii sub formă de ninsoare, carosabilul fiind umed şi temperaturile negative, pe mai multe artere rutiere din judeţele Covasna, Gorj, Maramureş şi Prahova. Nu sunt impuse restricţii de trafic şi se acţionează cu utilaje pentru deszăpezire”, a transmis, marţi, Centrul Infotrafic.

Poliția solicită șoferilor „să adapteze viteza la condiţiile de trafic şi de drum, să ia în considerare că distanţa de frânare creşte pe un carosabil umed sau alunecos, să-şi asigure o bună vizibilitate prin parbriz, lunetă şi geamuri laterale şi să folosească luminile de ceaţă dacă se deplasează pe drumuri unde este prezent acest fenomen”.

„Reamintim că pentru deplasarea pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei este obligatorie echiparea autovehiculelor cu anvelope de iarnă”, au mai transmis poliţiştii.

Vezi si alte articole...