luni, ianuarie 13, 2025

Noi tarife de referință RCA pentru șoferii din București și Ilfov

Din OrasNoi tarife de referință RCA pentru șoferii din București și Ilfov

Șoferii cu mașini înmatriculate în București și județul Ilfov vor plăti mai mult pentru asigurările auto obligatorii. Au fost stabilite noi tarife de referință RCA, deoarece s-a constatat că șoferii din aceste zone sunt implicați în mai multe accidente și cauzează mai multe daune comparativ cu cei din alte regiuni ale țării.

„Bucureștiul are un nivel foarte mare al frecvenței daunelor atât față de restul țării, dar și de alte capitale europene. Suntem la 6,2%, în timp ce Praga este la 3,8%, Varșovia la 4,1%, Bratislava la 4%, Ljublyana la 3,3% și doar Belgrad undeva la 5%. Când ai o frecvență atât de mare, e normal să ai și o primă RCA mai mare”, a declarat, marți, 23 iulie 2024, vicepreședintele ASF, conform HotNews.ro.

Tariful de referință RCA nu reprezintă prețul efectiv de vânzare al asigurărilor, ci are un rol orientativ pentru următoarele 6 luni, fiind calculat pentru clasa de risc B0 și pentru o perioadă de un an.

Conform legislației, dacă un șofer primește de la asigurători cel puțin 3 oferte pentru asigurarea RCA, cu prețuri cu 36% mai mari decât tariful de referință, acesta este considerat un asigurat cu risc ridicat și poate solicita ajutorul Biroului Asiguratorilor de Autovehicule din România (BAAR) pentru a obține un tarif mai mic.

Noile tarife de referință RCA au fost calculate de firma de audit KPMG, în baza unui contract de achiziție derulat de ASF (Autoritatea de Supraveghere Financiară), folosind date istorice din ultimii 5 ani până la 31 decembrie 2023.

Au fost introduse noi criterii de risc care au modificat semnificativ tarifele de referință RCA anterioare:

Capacitatea cilindrică a motoarelor (cmc) a fost înlocuită cu puterea (kW) ca factor de calcul.

A fost adăugat criteriul zonei geografice, cu distincție între București/Ilfov și restul județelor.

Vehiculele pentru transport marfă au fost segmentate mai detaliat, cu împărțirea segmentului peste 16 tone în două sub-categorii: 16-21 tone și peste 21 tone.

„Asigurătorii deja practică prețuri RCA mai mari în București față de restul țării. Nu venim cu o noutate, vrem doar să reflectăm o realitate”, a declarat vicepreședintele ASF, Sorin Mititelu.

În București și județul Ilfov, noile tarife de referință sunt, în majoritatea cazurilor, mai mari decât prețurile reale practicate de asiguratori.

„Spre exemplu, șoferii cu vârste mai mici sau egale cu 30 de ani care conduc mașini în care puterea motorului este de 151-200 kw vor avea un tarif de referință la RCA de 4.739 de lei, cu 28% mai mare decât tariful mediu practicat de asigurători în primul trimestru din acest an, tarif care a fost la nivelul de 3.416 de lei”, conform HotNews.ro.

Există și o veste bună pentru șoferii cu vârste între 31 și 40 de ani care conduc mașini cu o putere de până la 50 kw: aceștia vor beneficia de un tarif de referință RCA de 1.712 lei, cu 17% mai mic decât tariful mediu de 1.997 de lei practicat de asigurători în primul trimestru al acestui an.

Deocamdată, nu este clar dacă prețurile RCA vor rămâne plafonate și după 30 septembrie 2024. Vicepreședintele ASF a menționat că este încă prematur să se discute despre acest aspect, dar piața va fi monitorizată și o decizie va fi luată în luna septembrie.

La sfârșitul lunii trecute, Guvernul a decis să mențină plafonarea prețurilor RCA pentru încă trei luni, până pe 30 septembrie 2024.

Vezi si alte articole...