Plata parcării din București se modernizează. Începând de luni, 23 ianuarie, parcările din centrul orașului vor fi monitorizate de noile mașini electrice echipate cu camere de filmat digital. Până acum, parcările erau monitorizate doar de angajați, dar acum CMPB (Compania Municipală Parking București) are la dispoziție noi instrumente. Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a anunțat pe pagina sa de Facebook că aceste mașini noi vor verifica dacă șoferii au plătit parcarea în centrul orașului.
„Am digitalizat serviciul de parcare. Primele mașini full electrice, echipate cu camere de filmat digitale, au sosit în București. Aceste mașini vor ieși în stradă începând de săptămâna viitoare pentru a verifica dacă ați plătit parcarea”, a precizat Viceprimarul pe Facebook.
Compania Municipală Parking a anunțat în octombrie 2022 două licitații pentru achiziția de parcometre: autoutilitare și autoturisme. Valoarea totală a autoturismelor a fost estimată la aproximativ 3 milioane de lei. 18 mașini cu motor electric au fost achiziționate, toate având un sistem de monitorizare pe bord. Mașinile electrice vor patrula în parcările din zona centrală a Bucureștiului și vor transmite informații în timp real.
„Așa cum am promis, digitalizăm serviciul de parcare”, spune Viceprimarul Bujduveanu.
Alte investiții ale Companiei Parking
Anul trecut, Stelian Bujduveanu a anunțat că au început investițiile pentru modernizarea serviciului de parcare din Capitală. Programul prevedea monitorizarea video a locurilor de parcare, precum și echiparea mașinilor cu sisteme de monitorizare video.
De asemenea, parcometrele Companiei Parking vor fi dotate cu ecran tactil HD și platformă software configurabilă. Aceste dotări vor permite plata prin intermediul cardului bancar, telefonului, SmartWatch-ului, Apple Pay, Google Pay sau cod QR. Viceprimarul Capitalei a menționat că va fi posibilitatea de plată digitală prin SMS, aplicație sau abonamente.
Interacțiunea dintre șoferi și angajații Companiei Municipale Parking va fi eliminată din parcările publice. Se vor instala bariere care vor avea sisteme de plată digitală și sisteme de supraveghere video.