Nu doar Lukoil e problema. Oficial, România nu mai importă țiței rusesc din momentul declanșării invaziei rusești în Ucraina ca urmare a impunerii de sancțiuni internaționale Federației Ruse. Două țări cu regimuri apropiate de Moscova furnizează două treimi din importurile românești de țiței.
51,77% din importurile de țiței ale României de anul trecut au venit din Kazahstan iar un procent de 10% din Azerbaidjan. Ambele țări, de unde ne importăm aproape două treimi din a țițeiului procesat în rafinăriile românești, sunt conduse de două regimuri autocratice cu relații extrem de bune cu Moscova.
Nu doar Lukoil e problema. 60% din importurile de țiței ale României vin din țări prietene cu Rusia De altfel, cele două țări au înlocuit în scripte importurile de țiței din Federația Rusă către România după ce acestea au fost sistate complet la sfârșitul lui 2023 din cauza invaziei Ucrainei de către trupele rusești.
Pe de altă parte, România se chinuie în aceste zile să găsească o soluție pentru ca afacerea rușilor de la Lukoil, care își aduc țițeiul procesat la rafinăria Petrotel din Ploiești tot din Kazahstan, să poată continua după data de 13 decembrie când intră efectiv în vigoare sancțiunile SUA împotriva acestei companii.
Termenul a fost extins după ce autoritățile americane au anunțat că a apărut un nou cumpărător pentru activele Lukoil din România. Conform surselor Newsweek România este vorba chiar de o mare companie americană.
Cantitatea de țiței procesată anul trecut în România a fost de 11.463.106, din care importurile au reprezentat cea mai mare parte de 8,863.106 tone adică 77,3% iar producția internă a OMV Petrom s-a ridicat la circa 2,6 milioane de tone.
Țițeiul este adus în țară prin două puncta: terminalul companiei deținută de statul român, Oil Terminal SA din portul Constanța și cel al rafinăriei Petromidia deținută de compania de stat KMG Gaz din Kazahstan din largul orașului Năvodari.
Importăm masiv din Kazahstan, al cărui președinte a semnat un parteneriat strategic cu Putin11 noiembrie 2025, Moscova. Președintele Kazahstanului, Kasîm Jomar Tokaev, a început o vizită de stat la Moscova, unde s-a întâlnit cu președintele Federației Ruse, Vladimir Putin. Între cei doi a existat o atmosferă cordială. Au semnat un parteneriat strategic care a inclus și o puternică componentă economică. La finalul vizitei, Tokaev l-a invitat pe Putin să efectueze o vizită oficială de stat în Kazahstan în 2026.
„Relațiile noastre se dezvoltă constant. Rusia este unul dintre principalii parteneri comerciali ai Kazahstanului și ocupă primul loc în topul investitorilor. Anul trecut am avut un volum comercial de peste 27 de miliarde de dolari, iar în primele nouă luni ale acestui an deja 20 de miliarde. Numeroase companii ruse operează cu succes în Kazahstan, iar mediul de afaceri kazah este activ pe piața rusă”, a declarat Putin.
KazMungaiGaz este o companie deținută de statul kazah care deține în România cea mai mare rafinărie, Petromidia, și o rețea extinsă de benzinării care operează sub brandul Rompetrol.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

