Nokia a anunţat marţi că Nvidia va prelua o participaţie de 1 miliard de dolari în companie, într-o nouă mişcare strategică a gigantului american al cipurilor de inteligenţă artificială, informaţie care a urcat acţiunile Nokia cu 26%, relatează CNBC.

Compania finlandeză va emite peste 166 de milioane de acţiuni noi, iar fondurile obţinute vor fi utilizate pentru dezvoltarea proiectelor legate de inteligenţa artificială şi pentru alte scopuri corporative generale.

În paralel, Nokia şi Nvidia au încheiat un parteneriat strategic pentru dezvoltarea tehnologiei celulare de generaţie următoare, 6G. Nokia va adapta software-ul său de reţea 5G şi 6G pentru a rula pe cipurile Nvidia şi va colabora cu compania americană la tehnologii de reţelistică pentru AI.

De asemenea, Nvidia va lua în considerare integrarea tehnologiei Nokia în infrastructura sa viitoare dedicată inteligenţei artificiale.