miercuri, aprilie 24, 2024

O femeie a fost atacată de ciori, în Parcul IOR, în timp ce-și plimba câinele

Din OrasO femeie a fost atacată de ciori, în Parcul IOR, în timp ce-și plimba câinele

Pe pagina de Facebook „Cetățean Sector 3„, o locuitoare din București a relatat cum a fost atacată de un grup de ciori în Parcul IOR.

Miercuri dimineața, femeia a ieșit să plimbe câinele în parc, însă nu se aștepta să fie confruntată cu un atac din partea unui stol de ciori. Ea a povestit că se afla la ieșirea din parc când o cioară a început să croncană agresiv către ea și către câinele său. După ce a trecut de prima cioară, a dat de a doua. De această dată, nu a scăpat doar cu un sunet agresiv, ci a fost atacată.

Azi, dimi, la venirea acasă din parc cu potaia, îmi tremurau picioarele, nu alta. Am fost atacată. Brutal, n-am avut nici cel mai mic indiciu că o să fiu luată cu asalt!
Eram la ieșirea din parc și era un cioromete din ăsta, da` mare cât o găină, care croncănea foarte agresiv la mine și la cuțulica mea (care de astă dată n-a fost clonțoasă). Eu, plină de glume ca de obicei, îi răspund: ”lasă gura aia mare, că mi-ai făcut urechile praf! Gura, că m-am săturat de voi, ați ajuns să sfârtecați și porumbeii!”. Ăla, nimic, urla de-a dreptul spre mine!, a relatat femeia.

Când cioara s-a apropiat din spate, și-a înfipt ghearele în elasticul de păr al femeii. Aceasta a declarat că a simțit o durere puternică și nu știe dacă i-a smuls și câteva fire de păr în momentul atacului.

„Când am depășit croncănitoarea, a venit alta din spate și mi-a înfipt ghearele-n elasticul de la păr de am crezut că mă scăp pe mine de frică și de uimire! Chiar m-a durut rău, nu știu dacă nu mi-a și smuls ceva păr din coadă”, a mai precizat femeia.
În plus, o altă cioară care se afla pe gard a încercat să săre în direcția femeii în încercarea de a-i atinge ochelarii și de a lovi cu ciocul în ea.

Femeia a relatat întâmplarea cu o notă ironică, deși situația este destul de serioasă. Ea a adresat o întrebare internauților:

„Ce e de făcut?” – T. M.

Bucureșteanca a relatat că, după ce a reușit să scape de ciori, a observat că alte două persoane au fost, de asemenea, atacate: un bărbat și o fetiță. Aceste ciori i-au atacat și pe ei tot din spate.

„După mine a trecut un domn cu o fetiță mică de mână, am văzut că și pe ei i-a atacat din spate. Doamne fer să-ți pună ghearele pe față sau un cioc în ochi, daună totală. Mai ales la copii.
Când le vezi de aproape îți dai seama că sunt chiar mari și puternice”. -T. M.

La postarea femeii, mai mulți internauți au adăugat comentarii în care au menționat că au rude sau prieteni care au ajuns la spital din cauza atacurilor ciorilor:

  • „Sunt periculoase. Am o colegă care, aseară, a ajuns la Urgențe Floreasca! A întrat în medical o săptămână. Să avem grijă!” – M. I. G.
  • „Și mama mea a fost atacată ieri dimineață pe Bd. Nicolae Grigorescu. Își cumpărase un covrig din care mânca și probabil mirosul le-a înfuriat! Noi am ajuns la spital pentru Antitetanos și dezinfectarea rănii!” – A. G.

De asemenea, mai multe persoane au menționat că păsările atacă doar în prezența puișorilor care sunt căzuți la sol sau care învață să zboare.

„Se pare că atacă atunci când au pui căzuți din cuib, să fim atenți pe unde mergem, poate reușim să ne ferim!” – C. G.

Vezi si alte articole...