luni, iulie 15, 2024

O nouă serie de sterilizări și microcipări gratuite în București, la sfârșitul lunii iulie

Din OrasO nouă serie de sterilizări și microcipări gratuite în București, la sfârșitul lunii iulie

Primăria Capitalei a anunțat că la sfârșitul acestei luni, ASPA va organiza o nouă serie de sterilizări și microcipări gratuite în București, adresându-se atât câinilor, cât și pisicilor din oraș. Administrația a publicat calendarul pentru luna iulie.

Pentru a sprijini bucureștenii care au animale de companie, dar nu își permit să le ducă la o clinică pentru sterilizare, ASPA organizează o nouă campanie de sterilizări gratuite pe parcursul acestei luni.

Campania se desfășoară în parteneriat cu clinica mobilă Hands & Paws Vet. Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor a transmis că cetățenii pot aduce atât câini de rasă comună, cât și pisici fără stăpân. Iată programul pentru luna iulie, când clinica mobilă va ajunge în Sectoarele 2 și 3:

Sectorul 2 – în incinta parcării PARK&RIDE PANTELIMON, din Șoseaua Pantelimon (la capătul tramvaiului nr. 14):

19 iulie – sterilizări pisici,

Weekendul 20 – 21 iulie – sterilizări și microcipări câini.

Sectorul 3 – Drumul Lunca Jariștei nr. 47, în incinta ASPA Palady:

27-28 iulie – sterilizări și microcipări câini.

Sterilizarea animalelor de companie este obligatorie prin lege. Aceasta reprezintă singura soluție civilizată pentru a combate înmulțirea necontrolată a animalelor. În plus, castrarea animalelor de companie previne abandonul puilor de către persoanele care nu doresc să-i păstreze. Microciparea câinilor este și ea o metodă eficientă de a preveni abandonul.

Conform legii, din 2015, cetățenii sunt obligați să sterilizeze și să microcipeze câinii de rasă comună. De asemenea, legea prevede că femelele trebuie sterilizate la vârsta de 4-6 luni, iar masculii la vârsta de 6-8 luni.

În cazul pisicilor, sterilizarea se face cel târziu la atingerea maturității sexuale, în jurul vârstei de 6-8 luni, deși există rase la care maturitatea poate fi atinsă înainte sau după această vârstă.

Vezi si alte articole...