duminică, mai 26, 2024

„O temă complicată”. Klaus Iohannis, reacție după decizia CEDO legată de cuplurile de același sex

Din Oras„O temă complicată”. Klaus Iohannis, reacție după decizia CEDO legată de cuplurile de același sex

Întrebat care este direcția pe care ar trebui să meargă România după decizia CEDO referitoare la recunoaşterea legală a familiile formate din persoane de același sex, preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, 24 mai, că este o temă de care trebuie să se ocupe Parlamentul.

„În privinţa deciziei de la CEDO, e o temă complicată pentru România, știm asta, am văzut deja reacțiile publice. Însă este o temă de care trebuie să se ocupe Parlamentul și sunt convins că se vor găsi formate în care această temă va fi dezbătută cu multă responsabilitate în Parlament şi într-un timp rezonabil cred că se vor găsi cele mai bune soluţii”, a spus Iohannis, într-o conferință de presă susținută la Palatul Cotroceni.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat marţi, 23 mai, că România a încălcat articolul 8 al convenției care protejează dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, în cazul cuplurilor de acelaşi sex.

Decizia a fost luată cu cinci voturi „pentru” şi două „împotrivă”, în procesul intentat de Buhuceanu, Ciobotaru şi de alte 20 de familii împotriva României în urma refuzului stării civile de a recunoaște relația de familie dintre ei.

Hotărârea „confirmă pentru statul român că are o obligație legală, conform Curții Europene a Drepturilor Omului, să recunoască și să protejeze legal familiile formate din persoane de același sex”, a declarat pentru Libertatea Iustina Ionescu, avocată de drepturile omului a asociației Accept, care a reprezentat cele 21 de familii.

După decizia CEDO, Patriarhia Română a transmis o reacţie, în care a respins ideea cu privire la parteneriatul civil.

Citește și: Trei cupluri de același sex explică ce le-a determinat să dea în judecată statul român la CEDO: „Suntem la fel de oameni și la fel de plătitori de taxe ca restul din țara asta”

Vezi si alte articole...