vineri, martie 29, 2024

Oana Zăvoranu și-a abandonat bunica la azil, și nu i-a plătit nici taxa de îngrijire!

MedicalOana Zăvoranu și-a abandonat bunica la azil, și nu i-a plătit nici taxa de îngrijire!

Oana Zăvoranu și-a abandonat bunica în azil! Ea ar mai fi plătit taxa lunară, astfel că a fost dată în judecată de respectivul cămin de bătrâni.

După ce a reușit să vândă vila Mărioarei de la Afumați, unde locuia bătrâna Eufemia, Oana Zăvoranu și-a trimis bunica la un azil de bătrâni, ce-i drept unul privat, în Buftea, unde taxa lunară a ajuns, la un moment dat, la 2.500 lei.

Fatima a povestit, în urmă cu o săptămână, despre iadul trăit la Afumaţi:

“De multe ori m-am simţit jignită. Dumnezeu să o odihnească pe Marioara în pace, dar cât am plâns eu în casa asta. Se purta distant, adică mănânci cu servitoarele la masă şi mie îmi trimitea ca la cuţu mâncare. Îmi iei bunurile şi averile şi casă şi masă şi bani şi cecuri şi tot. Şi acum, vara asta, m-a pus să scot, să lichidez toate cecurile. Mă întrebam ce am meritat să stau aici şi să nu stau în apartamentul meu. Eu nu ştiu ce a făcut cu el, ori l-a închiriat, ori nu. Nu ştiu cum nu am înnebunit!”

Azilul i-a cerut Oanei daune de 15.000 lei

Pentru că nu a plătit costurile de îngrijire, azilul a dat-o în judecată!

“Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea, sub numărul de dosar XXXXXXXXXXXX, reclamantul Căminul Martha SRL, în contradictoriu cu pârâta Zăvoranu Ioana, a solicitat instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate încetarea contractului de prestări servicii încheiate între părți și să fie obligată pârâta la plata sumei de 15.000 de lei”, este un pasaj important din dosar.

Azilul de bătrâni a mai sesizat că “pârâta nu a mai executat obligația de plată a contravalorii serviciilor, deși i s-a adus la cunoștință faptul că tariful lunar este de 2.500 de lei”.

Decizia instanței, în defavoarea casei de bătrâni

Azilul umflase nota de plată de la 2000 la 2500 de lei lunar fără ca Querida să semneze, astfel că a câștigat!

“Drept urmare, reținând că nu sunt întrunite condițiile-premisă pentru angajarea răspunderii civile contractuale în prezenta cauză, nefăcându-se dovada unui contract încheiat între părți, instanța va respinge cererea reclamantului, astfel cum a fost formulată, ca neîntemeiată”, au stabilit magistrații de la Judecătoria Buftea.

O altă nepoată a vrut să aibă grijă de ea

După moartea Mărioarei, Eufemia Zavoranu era speriată de ce i s-ar putea întâmpla. Apartamentul i-l lăsase printr-un contract Mărioarei. Oana a primit-o în succesiune și pe bunica ei și ar fi plătit una dintre menajere câteva luni ca să o îngrijească în vila de la Afumați. Odată cu înstrăinarea casei, bătrâna n-a fost trimisă înapoi, în apartamentul ei, ci în căminul de bătrâni!

„Îți spun sincer, mi-e dor de casă, mi-e dor de cuibul meu. Sunt în familie, mă bate Dumnezeu să spun că rabd de foame, dar sufletește sufăr! Nu mai sunt în căsuța mea…” povestea Eufemia, în urmă cu ceva vreme.

Vezi si alte articole...