vineri, aprilie 19, 2024

Ofensiva Ucrainei ar putea pregăti terenul în vederea unor contacte diplomatice cu Rusia. Analiză The New York Times

ExterneOfensiva Ucrainei ar putea pregăti terenul în vederea unor contacte diplomatice cu Rusia. Analiză The New York Times

Cântărind diverse căi de încheiere a conflictului, consilierii lui Biden afirmă că resping orice tentativă de a forța tratative de pace – inclusiv din partea Chinei – care ar păstra actualele linii ale frontului și cuceririle teritoriale reclamate de Rusia.

Plănuita contraofensivă a Ucrainei împotriva Rusiei a depășit ca importanță eventualele negocieri pe tema soluționării conflictului, dar o serie de oficiali americani și europeni afirmă că următoarea fază a conflictului ar putea crea premizele unor contacte diplomatice, scrie The New York Times.

Nu se știe însă ce înțeleg oficialii printr-un succes al contraofensivei – un demers care ar putea dura multe luni – sau cum cred ei că rezultatul le-ar influența modul de abordare. Printre strategii militari, opiniile sunt extrem de diferite în privința șanselor Ucrainei de a-și recâștiga teritoriul după mai bine de un an de război.

Deocamdată, președintele Vladimir V. Putin nu a dat semne că ar dori să facă anumite concesii sau ar vrea să se angajeze într-un real dialog.

Iar oficialii americani privesc cu suspiciune orice apeluri în sprijinul unui armistițiu sau al unor tratative de pace, mai ales dacă asemenea demersuri ar veni din partea Chinei. În pofida evidentei sale poziții strategice alături de Rusia, Beijingul continuă să pară un negociator de pace. În această săptămână, ministrul de externe, Qin Gang, a călătorit prin toată Europa încercând să imprime convingerea că China poate coordona niște negocieri.

Unii dintre oficialii europeni care s-au întâlnit cu Qin s-au declarat sceptici. Iar la Washington, secretarul de stat Antony J. Blinken s-a întâlnit, în această săptămână, cu omologii săi din Marea Britanie și Spania pentru a întări angajamentele vizând sprijinul militar acordat Ucrainei, el dorind astfel să demonstreze că prioritatea o constituie victoriile de pe front.
Marți, la o conferință de presă cu James Cleverly, ministrul britanic de externe, Blinken a spus că ucrainenii au „toate cele necesare ca să repurteze un succes în recucerirea teritoriului cucerit prin forță de Rusia în ultimele 14 aluni”.

Consilierii lui Biden caută căi de ieșire

La fel ca Blinken, nici Cleverly nu a pomenit ceva despre diplomația cu Rusia, el concentrându-și atenția asupra ajutorului militar. „Trebuie să continuăm să îi sprijinim, indiferent dacă apropiata ofensivă duce la victorii semnificative pe câmpul de luptă, pentru că acest conflict, care trebuie soluționat, dar soluționat așa cum trebuie, încă nu s-a terminat”.
Liderii ucraineni afirmă și ei că nu vor accepta tratative până când nu vor putea respinge forțele ruse.

Totuși, potrivit unor oficiali, consilierii lui Biden explorează niște căi de ieșire, ei căutând să stabilească un rezultat care ar fi acceptat atât de Kiev, cât și de Moscova în cazul în care niște tratative de pace ar începe cu adevărat.

„Știu că o serie de funcționari superiori ai administrației discută regulat cu omologii lor ucraineni despre cum ar arăta, în cele din urmă, pacea”, a declarat deputatul de Washington Adam Smith, principalul democrat din Comisia Congresului pentru serviciile armate, dar ei discută și modalitățile de înarmare a lor, precum și pe cele prin care i-ar putea face să-și recucerească teritoriile”.

Consilierii lui Biden și oficialii europeni speră ca, în cel mai bun caz, Ucraina să recâștige teritorii importante în urma contraofensivei, asta asigurându-le ucrainenilor o poziție mai puternică în cazul oricăror negocieri.
Dar, indiferent de opinia acestor lideri, oficialii americani cred că cei mai mulți dintre ucraineni nu se arată prea înclinați să ajungă la un compromis cu atacatorii ruși.

Unii oficiali americani au înaintat posibilitatea ca Rusia să fie forțată cel puțin să demilitarizeze Crimeea, astfel încât peninsula să nu mai poată fi folosită ca placă turnantă a atacurilor împotriva Ucrainei. Dar la fel de greu ar fi ca și Putin să accepte asta. Flota Rusiei de la Marea Neagră se află în orașul Sevastopol.

Săptămâna trecută, Blinken a spus că un „plan de pace just și durabil” nu poate valida ceea ce Rusia a făcut de fapt, respectiv, cucerirea unui teritoriu ucrainean atât de întins”. Și nici nu poate permite „Rusiei să se odihnească, să se redreseze și să atace din nou după șase luni sau după un an”. (Articol de Edward Wong și Michael Crowley. Traducerea: Alexandru Danga/Rador)

Vezi si alte articole...