sâmbătă, decembrie 14, 2024

Opt proiecte pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și blocurilor se vor derula în județul Constanța

ActualitateOpt proiecte pentru creșterea eficienței energetice a clădirilor publice și blocurilor se vor derula în județul Constanța

Ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Atilla, a semnat 104 noi contracte de finanțare prin componenta C5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență. Contractele, care au o valoare totală de 980.320.216,76 de lei, au fost încheiate între Ministerul Dezvoltării și autoritățile publice locale din 54 de unități administrativ-teritoriale și vizează lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice a unor blocuri de locuințe și a unor clădiri publice. Potrivit ministrului, până în prezent au fost semnate 2.979 contracte de finanțare, cu o valoare totală de 20.743.634.310,68 de lei, prin cele trei componente ale PNRR.

La nivelul județului Constanța, opt proiecte pentru creșterea performanței energetice sunt vizate, astfel:

  • Comuna Mereni – operațiunea B1 „Renovare integrată a clădirilor publice”; denumire proiect „Consolidare și reabilitare termică moderată Casa Agronomului”; valoare totală 996.682,33 de lei
  • Comuna Oltina – operațiunea B1 „Renovare integrată a clădirilor publice”; denumire proiect „Consolidare și reabilitare termică moderată Grădinița nr.2, comuna Oltina, județul Constanța”; valoare totală 2.951.501,27 de lei
  • Municipiul Constanța – operațiunea A3.1 „Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale”; denumire proiect „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din Municipiul Constanța, zona Casa de Cultură – blocurile L48, L49, L50”; valoare totală 12.130.421,84 de lei
  • Municipiul Mangalia – operațiunea B2.1.a „Renovare energetică moderată a clădirilor publice – Autorități locale”; denumire proiect „Creșterea eficienței energetice a clădirii publice – Școala Sf. Apostol Andrei, Municipiul Mangalia, Județul Constanța”; valoare totală 6.835.129,57 de lei
  • Comuna Mihail Kogălniceanu – operațiunea A3.1 „Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale”; denumire proiect „Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța – Etapa II”; valoare totală 12.575.747,99 de lei
  • Comuna Mihail Kogălniceanu – operațiunea A3.1 „Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale”; denumire proiect „Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța – Etapa III”; valoare totală 10.873.374,27 de lei
  • Comuna Mihail Kogălniceanu – operațiunea A3.1 „Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale”; denumire proiect „Renovare energetică moderată a clădirilor rezidențiale multifamiliale din comuna Mihail Kogălniceanu, județul Constanța – Etapa IV”; valoare totală 11.151.313,55 de lei
  • Municipiul Mangalia – operațiunea B2.1.a „Renovare energetică moderată a clădirilor publice – Autorități locale”; denumire proiect „Creșterea eficienței energetice a clădirii publice – Grădinița nr. 3, Municipiul Mangalia, județul Constanța”; valoare totală 4.641.655,18 lei

Vezi si alte articole...