joi, iulie 18, 2024

Pagube în București, după codul galben de furtună: 57 copaci căzuți și 39 de mașini avariate

Din OrasPagube în București, după codul galben de furtună: 57 copaci căzuți și 39 de mașini avariate

Furtuna din noaptea de luni spre marți a provocat mai multe pagube în Capitală, unde pompierii au fost nevoiți să intervină în mai multe zone pentru a îndepărta copaci și stâlpi căzuți, potrivit ISU BIF.

UPDATE ora 15:10 Autoritățile au anunțat că au gestionat 88 de intervenții în urma furtunii puternice, dintre care 79 în București și 9 în Ilfov, pentru îndepărtarea a 57 de copaci, 22 de elemente de construcție, 6 stâlpi, 1 cablu de electricitate si 2 semafoare.

Până marți la prânz, au fost avariate 39 de autoturisme.

UPDATE ora 10:20. Numărul maşinilor avariate a crescut la 32, potrivit ISU BIF.

Până la ora 10:00, ISU B-IF a gestionat 61 de intervenții ( 54 în București și 7 în Ilfov) pentru îndepărtarea a 41 de copaci, 12 elemente de construcție, 6 stâlpi, 1 cablu de electricitate si 1 semafor, precizează sursa citată.

„Ca urmare a fenomenelor meteo, pe durata codului galben, ISU BIF a gestionat 23 de intervenții (20 în București și 3 în Ilfov) pentru îndepărtarea a 15 copaci, 5 elemente de construcție, 2 stâlpi si 1 semafor. Au fost avariate 8 autoturisme”, a transmis sursa citată, marți, 4 aprilie.

Din fericire, nu au fost înregistrate victime, potrivit autorităților.

Intervenția pompierilor continuă și marți dimineață. Aceștia acționează pentru îndepărtarea unor copaci căzuţi pe carosabil pe străzile Anastasiu Constantin, Roşia Montana, Arhitect Hârjeu şi Aleea Sălaj.

Capitala, sub cod galben de furtună

Avertizarea de cod galben de furtună a intrat în vigoare luni seară, de la ora 23:00 şi este valabilă până miercuri, 5 aprilie, la ora 10:00.

În acest interval, vremea va fi închisă și se va răci accentuat. Temporar va ploua însemnat cantitativ (15… 25 l/mp), iar vântul se va intensifica și va atinge viteze de 55… 65 km/h.

Temperatura maximă a zilei marți, 4 aprilie, se va situa în jurul valorii de 7 grade, iar minimele vor fi de 3…5 grade.

Aproape toată ţara se află sub avertizare de vreme rea. Potrivit ANM, până pe 5 aprilie, ora 10:00, vremea va fi deosebit de rece și temporar vor fi precipitaţii mai ales în sudul, centrul şi estul teritoriului, iar în noaptea de marți spre miercuri (4/5 aprilie), aria acestora se va restrânge către nord-est.

Vezi si alte articole...