joi, aprilie 18, 2024

Patronii Dedeman au cumpărat un hotel în Italia. Vor să investească zeci de milioane de euro în el

EconomiePatronii Dedeman au cumpărat un hotel în Italia. Vor să investească zeci de milioane de euro în el

Frații Pavăl, patronii Dedeman, au cumpărat Hotelul Gardone de lângă Lacul Garda din Italia. Aceştia au anunţat că vor investi 45 de milioane de euro în imobilul construit în 1884.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Pavăl Holding și Apex Alliance, citat de Ziarul de Bacău, deschiderea hotelului este programată pentru luna iunie 2023, iar la începutul anului 2024, hotelul va intra într-un proces de renovare și restaurare care implică investiții în valoare de 45 de milioane de euro, aducându-l la un nivel de 5 stele.

Apex Alliance Hotel Management a fost desemnat operatorul hotelier oficial.

„Viziunea noastră comună este aceea de a crea o destinație de neegalat pe malul acestui lac, care să răspundă nevoilor exigente ale călătorilor locali și internaționali care caută îmbinarea perfectă a frumuseții naturii cu bogăția culturală și experiența ospitalieră excepțională” a declarat Karina Pavăl, vicepreședinte Pavăl Holding.

Construit în stil clasic, Grand Hotel este renumit pentru arhitectura și grădinile sale impresionante, accesul privat către malul lacului și cele 167 de camere cu priveliște spre lacul Garda. Printre invitații de seamă din trecut se numără Winston Churchill, Gabriele „Poetul” D’Annunzio, Regele George al Saxoniei, poetul laureat al Premiului Nobel Paul Heyse, romancierii William Somerset Maugham și Vladimir Nabokov, potrivit G4Media.

Vezi si alte articole...