vineri, septembrie 20, 2024

Peste 100.000 de persoane au vizitat expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la Hanul Gabroveni, încheiată duminică, 1 septembrie 2024

Din OrasPeste 100.000 de persoane au vizitat expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la Hanul Gabroveni, încheiată duminică, 1 septembrie 2024

Expoziția „Universul lui Salvador Dalí” de la Hanul Gabroveni, care s-a încheiat duminică, 1 septembrie, a atras peste 100.000 de vizitatori. Aceștia au avut ocazia să admire sculpturi, bijuterii, litografii și gravuri semnate de Dalí, dezvăluind aspecte surprinzătoare ale artei sale.

Deschisă timp de 9 luni, între 13 decembrie 2023 și 1 septembrie 2024, expoziția a prezentat peste 170 de opere de artă suprarealistă în spațiile Hanului Gabroveni, oferind vizitatorilor o incursiune unică în imaginația complexă a renumitului artist spaniol.

„Universul lui Salvador Dalí” a evidențiat o selecție remarcabilă de lucrări care reflectă geniul creativ al unuia dintre cei mai influenți artiști ai secolului XX. Evenimentul a oferit publicului o oportunitate rară de a interacționa direct cu operele fascinante ale lui Dalí, consolidând totodată statutul Bucureștiului ca un important centru cultural european.

Mihaela Păun, directorul ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, a declarat următoarele:

„Expoziția «Universul lui Salvador Dalí» a reprezentat o adevărată sărbătoare a artei suprarealiste în București. Suntem extrem de mândri că am reușit să aducem în fața publicului o colecție atât de vastă și de valoroasă, care a atras un interes impresionant. Cei peste 100.000 de vizitatori care au admirat obiectele expuse la ARCUB ne confirmă că Bucureștiul este un oraș cu un apetit cultural deosebit, iar evenimentele de o asemenea anvergură sunt necesare și dorite de public. Le mulțumim tuturor celor care au contribuit la succesul acestui eveniment și ne dorim ca viitoarele proiecte să rezoneze cel puțin la fel de puternic cu publicul nostru”.

Primăria Capitalei anunță că, în perioada 14-22 septembrie, ARCUB va organiza cel mai mare festival în aer liber – Bucharest Music Film Festival, dedicat celebrării Zilelor Bucureștiului într-un format inedit.

Piața George Enescu va deveni scena principală a celei de-a XII-a ediții a festivalului. Bucureștenii vor putea savura un amestec de muzică clasică și stiluri moderne, precum jazz, world music, pop fusion și muzică cinematică, pe parcursul a nouă zile pline de concerte live, proiecții de filme în aer liber, spectacole și ateliere muzicale, toate cu acces gratuit.

Vezi si alte articole...