Situație critică în sistemul de termoficare al Capitalei marți, 27 mai 2025. Compania Municipală Termoenergetica(CMTEB) a anunțat că peste 2.300 de blocuri se confruntă cu probleme la furnizarea apei calde, din cauza numeroaselor avarii și a lucrărilor de reparații aflate în desfășurare în toate sectoarele.

Conform datelor publicate de Termoenergetica prin aplicația TermoAlert, la ora 09:39, situația se prezenta astfel:

2.353 de blocuri în total înregistrau probleme cu apa caldă. Dintre acestea, 1.572 de blocuri nu beneficiau deloc de apă caldă.

Alte 781 de blocuri primeau apă caldă în regim deficitar.