Statele Unite au un plan în trei etape pentru Venezuela, care va începe cu stabilizarea țării după ce forțele americane l-au arestat sâmbătă pe liderul autoritar Nicolas Maduro, asigurându-se că companiile petroliere americane au acces în țară în timpul fazei de redresare și, în final, supraveghind tranziția, a declarat miercuri șeful diplomației americane, Marco Rubio, potrivit Reuters.

Președintele Donald Trump a avertizat că vor urma alte operațiuni militare împotriva Venezuelei dacă membrii cercului restrâns al lui Maduro, care au preluat conducerea țării, nu vor accepta cererile lui, care se concentrează în mare parte pe obținerea petrolului venezuelean.

Președintele republican a declarat că SUA vor rafina și vinde până la 50 de milioane de barili de țiței venezuelean, în timp ce forțele americane au capturat miercuri două petroliere care aveau legături cu țițeiul Venezuelei aflat sub embargou.

„Concluzia este că există acum un proces în vigoare prin care avem un control și o influență enorme asupra a ceea ce fac și pot face autoritățile interimare”, a declarat Rubio, care a vorbit alături de secretarul apărării, Pete Hegseth, după o ședință secretă cu senatorii americani privind planul administrației Trump pentru țara latino-americană.

„Dar, evident, acesta va fi un proces de tranziție. În cele din urmă, va fi la latitudinea poporului venezuelean să-și transforme țara”, a adăugat secretarul american de stat.

Rubio nu a oferit alte detalii despre tranziția planificată.

Democrații spun că planurile se reduc la „furtul” de petrol

Democrații și-au exprimat șocul față de aceste planuri, pe care le-au calificat drept „furt de petrol” în lipsa altor detalii, și au pus sub semnul întrebării motivul pentru care planurile nu puteau fi discutate în cadrul unor audieri publice.

Rubio le-a spus reporterilor că briefingul a inclus detalii operaționale care nu puteau fi făcute publice, dar a spus că, după ce va împiedica Venezuela să „alunece în haos”, SUA vor începe o fază de „recuperare” care va însemna „asigurarea accesului companiilor americane, occidentale și altor companii la piața venezueleană într-un mod echitabil”.

„De asemenea, în același timp, va începe procesul de reconciliere la nivel național în Venezuela, astfel încât forțele de opoziție să poată fi amnistiate și eliberate din închisori sau readuse în țară și să înceapă reconstrucția societății civile”, a adăugat Rubio.

„Iar a treia fază, desigur, va fi una de tranziție”, a mai spus șeful diplomației americane.

Senatorul democrat Chris Murphy din Connecticut l-a catalogat drept „un plan nebunesc”.

„Ei vorbesc despre furtul petrolului venezuelean sub amenințarea armelor pentru o perioadă nedeterminată, ca pârghie pentru a microgestiona țara. Amploarea și nebunia acestui plan sunt absolut uimitoare”, a declarat Murphy în fața reporterilor.