Primăria Sectorului 3 a anunțat că plimbările cu vaporașul pe lacul din Parcul IOR sunt suspendate începând din data de miercuri, 19 iunie 2024. Durata exactă a suspendării nu a fost specificată în comunicatul administrației publice.
Chiar dacă vremea a fost ideală pentru o plimbare pe lac, locuitorii din București care doresc să se relaxeze pe vaporașul din Parcul IOR vor trebui să aștepte până când aceste plimbări vor fi reluate. Suspendarea a fost impusă temporar din cauza scăderii nivelului apei, din lipsă de precipitații și din cauza caniculei.
Anunțul a fost făcut de Primăria Sectorului 3 pe pagina lor de Facebook, miercuri după-amiază. Administratia publică a explicat că vaporașul nu poate opera din cauza nivelului scăzut al apei în lac.
„Anunț important privind plimbările cu vaporașul pe lacul IOR 🛥️ Activitatea vaporașului de pe lacul IOR se suspendă începând de astăzi, 19 iunie, din cauza scăderii nivelului apei, pe fondul căldurii excesive și lipsei precipitațiilor”.
Primăria nu a stabilit o dată exactă până când se va menține suspendarea, dar a asigurat că va informa publicul când programul vaporașului va fi reluat.
În timpul plimbărilor cu acest vaporaș, prioritare sunt persoanele din Sectorul 3. Dacă vor rămâne locuri disponibile, acestea pot fi ocupate și de bucureșteni din alte sectoare.
În București continuă să fie în vigoare avertizarea de cod portocaliu pentru caniculă emisă de ANM. Acesta va fi valabil doar pentru ziua de azi, 20 iunie 2024. Fenomenele meteorologice vizate includ val de căldură, caniculă și disconfort termic accentuat.
Meteorologii au anunțat că temperaturile maxime înregistrate joi vor fi între 34 și 38 de grade Celsius. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Și după-amiază, vremea nu va aduce răcoare în Capitală. Temperatura minimă a zilei va fi în jur de 20 de grade Celsius, ceea ce înseamnă că vom avea o noapte tropicală.