Poliția olandeză a declarat că a primit zeci de informații referitoare la jaful Tezaurului Dacic de la Muzeul Drents. Anchetatorii examinează în prezent imaginile de pe camerele de supraveghere.
Poliția olandeză ar fi reușit să facă traseul hoților
Poliția olandeză examinează, de asemenea, și un vehicul incendiat aproape de graniță, având suspiciuni că autorii jafului ar fi fugit în Germania. Autoritățile nu exclud implicarea unor infractori români și investighează dacă bunurile de valoare ar putea fi utilizate ca monedă de schimb sau pentru a solicita o răscumpărare.
Așadar, conform celor mai recente informații, se pare că poliția olandeză a reușit să reconstituie parțial traseul suspecților.
Aceștia au fost localizați cu ajutorul camerelor de supraveghere, la aproximativ 11 kilometri distanță de muzeu, în direcția Germaniei. Surse din cadrul anchetei afirmă că au fost surprinși de camere în timp ce își schimbau hainele. Se pare că intenționau să treacă granița cu artefactele furate, însă nu se știe dacă au reușit să facă acest lucru.
Jaful s-a petrecut în mai puțin de trei minute
Anchetatorii au ajuns la concluzia că hoții au pătruns pe poartă apoi au coborât la subsolul clădirii și au forțat o ușă, au detonat un zid cu ajutorul unui material explozibil și, ulterior, au plecat cu artefactele.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

