Polițistul care, în ianuarie 2022, a lovit două fetițe pe trecerea de pietoni, una dintre ele decedând, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Decizia Curții de Apel București este definitivă. În prima instanță, bărbatul fusese condamnat la închisoare cu suspendare.
Pe 13 august 2024, Curtea de Apel București a pronunțat verdictul în cazul Raisei. Polițistul care a lovit cu mașina două fetițe (Raisa și Marina, în vârstă de 11 ani) pe trecerea de pietoni de pe Bd. Laminorului din Sectorul 1 a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. Accidentul a fost mortal, Raisa fiind ucisă.
Conform hotnews.ro, instanța a respins contestația polițistului la decizia din 31 ianuarie 2024 a Judecătoriei Sectorului 1, care îl condamnase la 3 ani de închisoare cu suspendare. În plus, Curtea de Apel București a hotărât ca familia fetiței decedate să primească daune morale de 70.000 de euro.
Reamintim că pe 13 ianuarie 2022, un accident grav a avut loc pe Bd. Laminorului din Capitală: un polițist a lovit două fetițe pe trecerea de pietoni cu mașina poliției. Procurorii au stabilit că bărbatul era singur în mașină și nu se afla în misiune în momentul accidentului. În plus, autospeciala avea doar semnalele luminoase aprinse, fără semnalele sonore. De asemenea, mașina circula cu viteză peste limita legală. La acel moment, polițistul a fost plasat sub control judiciar.