Polonia a început să evalueze și să documenteze pagubele produse de agresiunea sovietică și dominația postbelică a URSS, deschizând astfel posibilitatea unor cereri de despăgubiri din partea Rusiei. Conform presei de la Varșovia, o instituție istorică publică poloneză se ocupă de catalogarea daunelor, un pas care ar putea tensiona și mai mult relațiile dintre cele două state.
Polonia readuce în prim plan subiectul distrugerilor produse în perioada URSS
Vice-ministrul de externe Władysław Teofil Bartoszewski spune că guvernul polonez „nu a considerat niciodată încheiată problema reparațiilor de război” pentru pierderile materiale și suferințele provocate de agresiunea URSS și de regimul stalinist. Oficialul a adăugat că tema a fost adusă în mod repetat în discuțiile cu Moscova, însă fără a se ajunge la rezultate concrete.
Polonia cere despăgubiri Rusiei, urmând modelul demersului său anterior împotriva Germaniei. În 2022, Varșovia a prezentat Berlinului o evaluare a pagubelor suferite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, estimată la aproximativ 1,4 trilioane de euro, inițiativă care a tensionat relațiile bilaterale și a readus în discuție responsabilitatea istorică.
Experții pregătesc un raport
Institutul Pierderilor de Război din Polonia a început documentarea daunelor cauzate de agresiunea sovietică din septembrie 1939, ocuparea provinciilor estice și efectele economice și sociale ale dominației sovietice.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

