Primăria Sectorului 1 intenționează să pună în aplicare un proiect de sterilizare gratuită a câinilor și a pisicilor. Propunerea va fi discutată în cadrul ședinței Consiliului Local, programată pentru data de 16 mai.
Potrivit Buletin de București, proiectul propune o inițiativă de sterilizare gratuită pentru câinii și pisicile de rasă comună, care au proprietari domiciliați în Sectorul 1.
Valoarea maximă a contractului poate ajunge până la suma de 300.000 de lei, cu TVA inclus. Costurile serviciilor de sterilizare, fără TVA, sunt următoarele: sterilizare câine mascul: 500 de lei, sterilizare câine femelă: 700 de lei, sterilizare pisică mascul: 300 de lei, sterilizare pisică femelă: 500 de lei.
În cadrul campaniei de sterilizare, se asigură gratuit: anestezia, operația de sterilizare,
tratamentul postoperator, microciparea, înregistrarea în RECS și carnetul de sănătate.
Este important ca animalele să nu fie hrănite cu cel puțin 12 ore înainte de intervenția chirurgicală, iar vârsta minimă acceptată este: 6 luni pentru femele (câine/pisică),
8 luni pentru masculii câinilor, 10-12 luni pentru masculii pisicilor.
Autoritățile estimează că în cadrul acestei inițiative vor fi sterilizate/castrate aproximativ 200 de câini (masculi și femele) și 300 de pisici (masculi și femele).
Serviciile de sterilizare pentru câini și pisici se vor desfășura la sediul din strada Pajurei nr. 13, în conformitate cu un program stabilit în funcție de solicitările cetățenilor cu domiciliu stabil în Sectorul 1.
Programarea se poate realiza telefonic, la sediul Serviciului Poliția Animalelor, la numărul de telefon: 0214904007. Scopul principal al acestei inițiative este prevenirea înmulțirii necontrolate a animalelor și, implicit, a abandonului acestora. De asemenea, sterilizarea este importantă pentru prevenirea unor boli cu componentă hormonală.