sâmbătă, octombrie 5, 2024

Primarul din Cernavodă a anunţat că două proiecte, în valoare de peste 9 milioane lei, vor fi finanţate prin PNRR

EconomiePrimarul din Cernavodă a anunţat că două proiecte, în valoare de peste 9 milioane lei, vor fi finanţate prin PNRR

„Cele două obiective vor beneficia de lucrări de reabilitare termică a elementelor de anvelopă a clădirii, reabilitare termică a sistemului de încălzire/sau a sistemului de furnizare a apei calde, instalarea de sisteme alternative de producere a energiei electrice şi/sau termice pentru consum propriu – utilizarea surselor regenerabile de energie, lucrări de reabilitare/modernizare a instalaţiilor de iluminat în clădiri, modernizarea sistemelor tehnice ale clădirilor, inclusiv în vederea pregătirii clădirilor pentru soluţii inteligente, precum şi alte tipuri de lucrări prevăzute în proiect. Conform ghidului de finanţare, în prima fază vom semna contractul, urmând ca apoi să se efectueze Documentaţia de avizare a lucrărilor de intervenţie (DALI)”, a explicat Liviu Cristian Negoiţă, primarul oraşului Cernavoda, conform comunicatului de presă al PNL Constanţa.

Vezi si alte articole...