Profesorul universitar Dan Dungaciu consideră că interviul lui Tucker Carlson cu Vladimir Putin este „îngrijorător”, pentru că ar putea fi semnalul așteptat pentru declanșarea unor negocieri între Statele Unite și Rusia.
Sociologul a precizat la Marius Tucă Show că politica românească de a transforma Ucraina într-un stat tampon între țara noastră și Rusia a eșuat.
Dan Dungaciu se teme ca nu cumva regiunea noastră să devină „mai izolată”.
„Faptul că a avut loc acest interviu este îngrijiorător. Dacă lucrurile stau așa, atunci dl Putin a înțeles mesajul transmis de Tucker în interviu și s-a conformat. Revin la ceea ce am mai spus: spunea că de trei ani s-a chinuit să facă acest interviu, dar acum serviciile nu l-au mai împiedicat.
Acest lucru este îngrijorător pentru noi, cei din regiune, în special pentru noi, românii. O să vină vremuri complicate. Proiectul nostru pentru Ucraina era că Ucraina era tamponul între noi și Rusia, care să scoată din minte obsesiva chestiune rusă.
Ăsta era visul pentru care am sacrificat și minoritatea română din Ucraina. Mă rog, am pus-o între paranteze, n-am sacrificat-o. Nu ne-am comportat precum Budapesta, pentru un bine mai mare.
Eu n-am crezut niciodată în acest proiect.
Interviul lui Tucker cu președintele Rusiei ne sugerează că lucrurile ar putea să meargă în altă direcție. Marea Neagră ar putea să devină și mai albastră decât este în acest moment. N-am niciun motiv de bucurie.
Devine o problemă pentru noi: negocierea platoului continental, sper ca să nu ajungă, ca un tip de negociere, ne rezolvăm problemele în mod bilateral. Să nu ajungă regiunea mai izolată decât ar fi trebuit să fie. Sper să nu se întâmple asta.
Mesajul lui Putin e că suntem dispuși de negociem. Oferă muniție acelor elite occidentale, dar și populației occidentale, care spune: haideți domne, negociați, că ne-am săturat și noi”, a spus Dungaciu.
Analistul a amintit că la negocierile dinaintea startului războiului, Rusia a cerut două lucruri: neutralitatea Ucrainei și eliminarea echipamentelor militare ale NATO din statele din Est. Singurul astfel de echipament este la Deveselu.
„Practic, Putin a cerut Occidentului două buffere: Unul, Ucraina neutră, dar asta înseamnă controlată de ruși.
Al doilea buffer ar fi statele nou intrate în NATO, dar cu alt statut. Statele baltice, noi, bulgarii, toți. Echipamente militare semnificative sunt doar la noi, scutul de la Deveselu.
Rușii au cerut foarte mult, nu li s-a dat nimic”., a precizat Dungaciu.
În ceea ce privește Ungaria, Dungaciu afirmă că aceasta va avea un parteneriat cu Rusia, din motive de servicii reciproce, indiferent cine va conduce la Budapesta.
„Orban nu e pro-rus, e naționalist maghiar.
Căderea comunismului a fost o chestie negociată. Cine a participat la această negociere? România a participat? Ceaușescu a refuzat orice negociere, fără să înțeleagă ce urmează? Ungurii au înțeles ce urmează și astăzi au un Viktor Orban.
Parteneriatul Moscova – Budapesta va funcționa, indiferent cine va conduce Ungaria. Pentru că își fac servicii reciproce. Ungurii se uită la Transilvania, Rusia la Republica Moldova”, a explicat sociologul.
În ceea ce privește amenințarea cu invazia rusă, care circulă prin mediile europene, Dungaciu spune că este doar retorică, pentru că Rusia nu va îndrăzni să atace un stat NATO, așa cum a făcut-o cu Ucraina, care nu este în alianță.
„Retorică din asta politică de trei surcele, mai periculoasă, de fapt același lucru cu propaganda. Și nu face bine nici NATO – pentru că oamenii nu au conștiința că asta este o instituție cea mai puternică alianță de când există lumea asta, că tu o amesteci cu toți ne-NATO. Nu se poate așa ceva”, a tunat profesorul Dungaciu.