Mediul politic discută despre o nouă creștere a normei didactice pentru profesori. După ce aceasta a crescut de la 18 la 20 de ore, acum se are în vedere ridicarea orelor de predare la 24. Acest lucru a fost afirmat de liderul de sindicat Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, conform Edupedu.

El și-a îndemnat colegii din învățământ să fie foarte atenți la declarațiile oamenilor politici.

„În cercurile politice se vorbește de o nouă creștere a normei didactice de predare la 24 de ore”, a zis Nistor.

Liderul de sindicat a afirmat că „acest lucru va face sistemul de învățământ mult mai neatractiv decât este în momentul de față, iar reacțiile le vor constata guvernanții noștri cât de curând”.

Din această toamnă, norma didactică de predare a crescut, în medie, cu 2 ore. Este vorba despre Legea nr. 141/2025, cunoscută drept „Legea Bolojan”, care modifică și completează Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023.