marți, iulie 16, 2024

Prognoza meteo, 13 iunie. Vremea va fi călduroasă, dar va ploua în majoritatea țării

ActualitatePrognoza meteo, 13 iunie. Vremea va fi călduroasă, dar va ploua în majoritatea țării

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a emis prognoza meteo pentru 13 iunie. Vremea va fi instabilă în cea mai mare parte a ţării. Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate după orele amiezii şi în cursul nopţii, când vor fi perioade cu averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale în general de 55…70 km/h), iar pe arii restrânse, mai ales în regiunile sudice, vijelii şi căderi de grindină.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 15…25 l/mp şi izolat peste 40…50 l/mp. În Muntenia, în sudul Olteniei şi în zona continentalã a Dobrogei disconfortul termic va fi ridicat şi indicele temperatură-umezeală (ITU) se va situa în jurul valorii de 80 de unităţi; temperaturile maxime se vor încadra în general între 23 şi 33 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 22 de grade. Presiunea atmosferică va fi în scădere în estul şi sudul ţării, iar în rest va fi variabilă.

Prognoza meteo în Capitală 

În Capitală, vremea va fi călduroasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări seara, când va creşte probabilitatea pentru averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 33 de grade, iar cea minimă va fi de 16…19 grade.

5

Prognoza meteo la mare

Vremea se va răci în zonele montane. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza şi noaptea, când vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi posibil grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 25 şi 27 de grade, iar cele minime vor fi de 20…21 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 20…21 de grade.

Vremea în principalele orașe

Timișoara: 24 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 70%, Vânt: 11 km/h
Oradea: 22 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 71%, Vânt: 14 km/h
Baia Mare: 22 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 76%, Vânt: 10 km/h
Cluj Napoca: 23 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 75%, Vânt: 8 km/h
Sibiu: 24 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 77%, Vânt: 10 km/h
Alba Iulia: 26 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 65%, Vânt: 13 m/h
Craiova: 31 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 56%, Vânt: 13 km/h
Târgu Jiu: 26 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 61%, Vânt: 6 km/h
Suceava: 21 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 78%, Vânt: 16 km/h
Bacău: 24 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 55%, Vânt: 18 km/h
Botoșani: 25 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 52%, Vânt: 18 km/h
Miercurea Ciuc: 24 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 72%, Vânt: 8 km/h
Brașov: 26 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 70%, Vânt: 8 km/h
Ploiești: 31 grade Celsius, Precipitații: 30%, Umiditate: 56%, Vânt: 11 km/h
Buzău: 31 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 58%, Vânt: 14 km/h
Târgoviște: 30 grade Celsius, Precipitații: 50%, Umiditate: 60%, Vânt: 6 km/h
București: 33 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 56%, Vânt: 11 km/h
Iași: 25 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 62%, Vânt: 11 km/h
Brăila: 28 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 59%, Vânt: 13 km/h
Constanța: 25 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 74%, Vânt: 13 km/h
Tulcea: 27 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 62%, Vânt: 14 km/h

Vezi si alte articole...