Prognoza meteo, 22 noiembrie. Vremea va fi caldă pentru această perioadă în centrul și sudul țării, chiar deosebit de caldă în sud-est, în timp ce în restul regiunilor se va răci semnificativ față de ziua precedentă. Cerul va fi mai mult noros, iar precipitațiile se vor extinde din vest și vor acoperi aproape întreaga țară, exceptând Dobrogea, unde acestea vor fi pe arii restrânse, potrivit ANM.
Prognoza meteo, 22 noiembrie. Averse în unele regiuni. În Oltenia și posibil în vestul Munteniei, după-amiaza se pot semnala averse și descărcări electrice. La munte, din orele serii, ninsorile vor deveni predominante, cu strat de zăpadă, iar local în Câmpia de Vest, nordul și vestul Moldovei și estul Transilvaniei vor apărea lapoviță și ninsoare. Izolat se poate forma polei.
În Carpații Meridionali și în zona submontană a Olteniei și Munteniei, cantitățile de apă vor ajunge la 20–25 l/mp, izolat depășind 35 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane și temporar în sud-est.
Maximele vor ajunge la 21 de grade
Temperaturile maxime vor ajunge la 21 de grade în Dobrogea și sud-estul Munteniei, iar minimele vor fi în general între 0 și 12 grade, ușor mai mari pe litoral. La începutul intervalului, pe arii restrânse va fi ceață.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

