Prognoza meteo, 26 iulie. Valul de căldură care afectează România va continua să se intensifice în următoarele ore, în special în regiunile sud-vestice ale țării. În majoritatea zonelor, temperaturile vor atinge valori caniculare, iar disconfortul termic va fi accentuat. De asemenea, prognoza meteo arată că Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

Prognoza meteo, 26 iulie. Se anunță o zi toridă

Maximele zilei se vor situa, în general, între 34 și 41 de grade Celsius, cu valori mai scăzute – între 29 și 32 de grade – în nordul Moldovei și pe litoral.

Potrivit meteorologilor, nopțile vor rămâne tropicale în cea mai mare parte a țării, cu temperaturi minime cuprinse între 16 și 24 de grade, mai scăzute în depresiuni, în special în estul Transilvaniei, unde pot coborî până la 12 grade.

Ploi slabe în unele regiuni

În ceea ce privește instabilitatea atmosferică, după-amiaza și seara vor apărea înnorări, averse de ploaie, descărcări electrice și rafale de vânt ce pot atinge viteze de peste 50–60 km/h în zonele montane și submontane, dar și local în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania și, posibil, în Oltenia și Moldova.

Pe timpul nopții, instabilitatea va crește în nord-vestul țării, unde sunt prognozate ploi torențiale, cantități importante de apă (peste 25–35 l/mp), vânt puternic, vijelii și căderi de grindină, pe arii restrânse. În restul regiunilor, astfel de fenomene vor fi izolate.

Prognoza meteo, 26 iulie. Bucureștenii, nevoiți să se confrunte cu un nou val de caniculă

Capitala va resimți din plin valul de căldură, cu temperaturi care vor urca până la 40–41 de grade Celsius. Disconfortul termic va fi deosebit de intens, ITU depășind semnificativ nivelul critic.

Conform ANM, minimele termice se vor încadra între 20 și 23 de grade. Cerul se va menține variabil spre senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.

Ce urmează

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță o perioadă cu schimbări semnificative ale vremii, marcată de scăderi importante ale temperaturilor și episoade de instabilitate atmosferică, inclusiv furtuni puternice. Deși valul de căldură va continua în următoarele zile, temperaturile vor începe să scadă începând cu săptămâna viitoare.

Citește și