Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 30 decembrie. Vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în această perioadă. Maxima zilei va atinge 14 grade. În unele zone sunt anunțate ploi, iar în sudul și estul țării își va face apariția ceața.
Prognoza meteo, 30 decembrie. Vremea se încălzește comparativ cu ziua precedentă, iar temperaturile vor fi mai mari decât ar fi normal la finalul lunii decembrie. Cerul va fi variabil în majoritatea regiunilor țării, cu excepția Crișanei și Maramureșului unde sunt așteptate câteva ploi de scurtă durată. În nordul Carpaților Orientali, precum și în zonele înalte din Munții Apuseni se vor înregistra precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
Vântul va sufla slab până la moderat, dar va avea intensificări de scurtă durată pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 și 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -2 și 6 grade. În sudul și estul țării își va face apariția ceața, mai ales la primele ore ale zilei.
Vremea în București
Și în Capitală vremea va fi mai caldă decât ar fi normal în această perioadă a anului. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Temperatura maximă a zilei va atinge 12 grade, iar cea minimă va coborî până la 2 grade. Spre seară își va face apariția ceața.
Temperaturile din marile orașe
Temperaturile maxime, șansele de precipitații, procentul de umiditate și viteza vântului, în 30 decembrie 2022, în principalele orașe ale țării:
Timișoara: 14 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 93%, Vânt: 10 km/h
Oradea: 13 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 93%, Vânt: 21 km/h
Baia Mare: 8 grade Celsius, Precipitații: 100%, Umiditate: 96%, Vânt: 8 km/h
Cluj Napoca: 9 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 90%, Vânt: 13 km/h
Sibiu: 8 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 90%, Vânt: 14 km/h
Alba Iulia: 10 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 91%, Vânt: 19 km/h
Craiova: 8 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 92%, Vânt: 16 km/h
Târgu Jiu: 9 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 95%, Vânt: 5 km/h
Suceava: 7 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 91%, Vânt: 14 km/h
Bacău: 8 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 95%, Vânt: 13 km/h
Botoșani: 7 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 91%, Vânt: 6 km/h
Miercurea Ciuc: 6 grade Celsius, Precipitații: 90%, Umiditate: 99%, Vânt: 16 km/h
Brașov: 9 grade Celsius, Precipitații: 80%, Umiditate: 94%, Vânt: 11 km/h
Ploiești: 10 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 91%, Vânt: 10 km/h
Buzău: 8 grade Celsius, Precipitații: 20%, Umiditate: 91%, Vânt: 13 km/h
Târgoviște: 9 grade Celsius, Precipitații: 40%, Umiditate: 87%, Vânt: 11 km/h
București: 12 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 93%, Vânt: 16 km/h
Iași: 7 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 95%, Vânt: 10 km/h
Galați: 8grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 98%, Vânt: 8 km/h
Brăila: 9 grade Celsius, Precipitații: 60%, Umiditate: 98%, Vânt: 8 km/h
Constanța: 10 grade Celsius, Precipitații: 10%, Umiditate: 87%, Vânt: 6 km/h
Tulcea: 11 grade Celsius, Precipitații: 70%, Umiditate: 89%, Vânt: 5 km/h.
Vezi articolul original Prognoza meteo, 30 decembrie. Vremea se încălzește în toată țara. În unele zone sunt anunțate ploi – ExpressPress