miercuri, februarie 21, 2024

PSD vrea continuarea limitării adaosului comercial la alimentele de bază

EconomiePSD vrea continuarea limitării adaosului comercial la alimentele de bază

Social-democraţii consideră că datele statistice oficiale prezentate de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că decizia Guvernului de a limita adaosul comercial la alimentele de bază şi-a atins obiectivele principale de a tempera inflaţia şi de a proteja puterea de cumpărare a cetăţenilor cu venituri mici şi medii.

 

Ca atare, PSD susţine fără rezerve prelungirea acestei măsuri, pentru cel puţin încă trei luni de zile, inclusiv cu posibilitatea de a se introduce noi produse esenţiale în lista alimentelor cu adaos limitat, agreate în urma consultărilor dintre Ministerul Agriculturii şi asociaţiile de profil.

Conform datelor INS, media statistică a preţurilor de consum pentru produsele alimentare a scăzut semnificativ după adoptarea măsurii limitării adaosului comercial, atingând vârful cel mai scăzut în luna august 2023, arată comunicatul de presă al PSD.

Chiar dacă ulterior au mai existat variaţii ale preţurilor la alimente, până la finalul anului trecut media agregată a acestora nu a mai depăşit nivelul existent înainte de adoptarea măsurii, iunie 2023.

Social-democraţii mai subliniază că, spre deosebire de alte măsuri pentru combaterea creşterii preţurilor aplicate în alte state din Uniunea Europeană, soluţia promovată de PSD nu a perturbat piaţa de profil şi nu i-a afectat în niciun fel pe producătorii români.

Vezi si alte articole...