Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a pus, vineri seară, în consultare publică Ghidul de finanțare pentru Programul Rabla Auto 2025.
Ghidul de finanțare pentru Programul Rabla 2025 include modificările aduse prin Ordonanța de Urgență nr. 41/2025, care stabilește noi măsuri pentru investițiile finanțate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și din fonduri publice naționale.
Cea mai importantă modificare vizează valoarea ecotichetelor.
Astfel, conform Ministerului Mediului pentru autovehiculele electrice sau cu pilă de combustie pe bază de hidrogen aceasta va fi de 18.500 de lei (cca 3.650 de euro).
Pentru achiziționarea unui autovehicul nou plug-in hibrid sau a unei motociclete electrice suma acordată de stat va fi de 15.000 lei (cca 2.970 de euro). în timp ce pentru un autovehicul nou hibrid cei înscriși în program vor primi 12.000 lei (cca 2.400 de euro)
Sprijinul acordat de stat persoanelor fizice care doresc să-și cumpere mașini cu motor termic (inclusiv GPL/GNC) sau motociclete va fi de 10.000 de lei (cca/ 1.980 euro).
Valorile în euro au fost calculate la cursul BNR din 22 august 2025: 1 euro = 5,0545 lei.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

