sâmbătă, octombrie 5, 2024

Ramzan Kadîrov este în stare critică, în urma unui transplant de rinichi

ExterneRamzan Kadîrov este în stare critică, în urma unui transplant de rinichi

Liderul cecen Ramzan Kadîrov se află în stare critică. Acesta a fost supus unui transplant de rinichi, însă corpul său l-a respins. Potrivit unui deputat cecen, acesta ar putea fi pe moarte. Problemele de sănătate ale acestuia au apărut în primăvara acestui an, iar liderul mercenarilor a dat vina pe medicul său de familie.

Ramzan Kadîrov, liderul mercenarilor ceceni, se confruntă cu mari probleme de sănătate. Acestea au început în primăvara anului 2023, dar se pare că s-au agravat. Un deputat cecen a spus că liderul mercenarilor se confruntă cu probleme la rinichi. A fost supus unui transplant, însă lucrurile nu au mers bine. Acum se află în stare gravă.

Liderul mercenarilor ceceni a fost supus unui transplant de rinichi. Totuși, fostul deputat al Dumei de Stat, Ghenadi Gudkov, spune că organismul a respins transplantul. Astfel, liderul Ceceniei se află în stare critică la spital.

Declarațiile cu privire la starea de sănătate a lui Ramzan Kadîrov au fost făcute în cadrul podcastului jurnalistei independente Iulia Latinina. Acesta a fost publicat joi, pe 14 septembrie. Ulterior, informația a fost preluată de către portalul de știri ucrainean Dialog.

„I-am sunat pe ceceni proeminenți și i-am întrebat: se poartă urât, ia substanțe, sau este într-adevăr starea de sănătate? Ei spun că, potrivit datelor lor, el e cu adevărat bolnav de rinichi.
A suferit o operație, un transplant, nu a avut succes în totalitate, se presupune că nu totul a prins, au apărut niște abcese. Starea lui de sănătate este foarte proastă”, a spus Gudkov în podcast.

Ramzan Kadîrov

Ramzan Kadîrov dă vina pe medicul său pentru problemele sale de sănătate

Problemele de sănătate ale liderului mercenarilor ceceni au început în primăvara anului 2023. Atunci au apărut primele speculații cu privire la o scădere bruscă a stării de sănătate a lui Ramzan Kadîrov.

Jurnalistul kazah Azamat Maitanov a afirmat că liderul cecen se confruntă cu probleme renale grave. Informațiile cu privire la aceste probleme de sănătate nu au fost verificate și nici nu au fost confirmate oficial. Cu toate acestea, Ramzan Kadîrov spune că pentru problemele sale este de vină fostul ministru al Sănătății, medicul Elkhan Suleymanov.

Medicul liderului cecen, în vârstă de 49 de ani, nu a mai fost văzut de anul trecut, după ce Kadîrov a dat vina pe el pentru problemele sale la rinichi. Medicul posta aproape zilnic pe contul său de Instagram. Nu a mai făcut asta din octombrie 2022. Surse din Rusia spun că acesta ar fi fost omorât de către liderul cecen.

Vezi si alte articole...