sâmbătă, decembrie 7, 2024

Război Ucraina, ziua 619. Zelenski, mutare la nivel înalt în cadrul Armatei. Noi ajutoare militare din SUA

ExterneRăzboi Ucraina, ziua 619. Zelenski, mutare la nivel înalt în cadrul Armatei. Noi ajutoare militare din SUA

Război Ucraina, ziua 619. Pentagonul a confirmat deja că va trimite un nou ajutor militar pe teritoriul ucrainean. Valoarea acestuia se ridică la peste 425 de milioane de dolari. Președintele Volodimir Zelenski a luat măsuri drastice la nivelul Armatei.

Război în Ucraina, ziua 619. Statele Unite ale Americii au anunțat că vor trimite un pachet militar către Kiev. Acesta conține armament din arsenalul american. Pe lângă aceste materiale Pentagonul va transfera ulterior și 300 de milioane de dolari pentru a suplimenta fondurile ucrainene.

Război în Ucraina, ziua 619. Pachet militar venit din partea SUA

Pentagonul a decis să trimită muniţii ghidate cu laser care pot doborî dronele. De asemenea, pachetul conține și muniţie pentru sistemele de rachete Nasams, precum și pentru sistemele de artilerie Himars.

Intre timp, tensiunile cresc în zona de sud din Ucraina, afectată serios de război. Obuzele lansate deasupra zonei invadate de ruși din Herson au făcut șapte victime.

Zelenski vrea să plece în Israel

Volodimir Zelenski și-a exprimat intenția de a face o vizită în Israel în contextul conflictelor desfășurate după invazia Hamas. Liderul ucrainean nu a luat însă o decizie finală în acest sens. Zelenski ar urma să plece din Ucraina săptămâna viitoare pentru a merge în Israel. Ambasadorul Ucrainei în Israel a precizat că liderul de la Kiev este așteptat în Orientul Mijlociu, afectat de război în acest moment.

Rușii ocupat o zonă importantă din somn Kupiansk, regiunea Harkov. Armata ucraineană a ținut piept atacurilor până într-un anumit punct.

„În sectorul Kupyansk, unităţile Grupului de Forţe de Vest au capturat linii şi poziţii mai bune şi au respins 24 de contraatacuri inamice datorită acţiunilor lor profesionale”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Între timp, Vladimir Putin și-a exprimat opinia vizavi de corupția din Ucraina. Acesta a precizat că SUA nu va reuși să remedieze acest defect al țării aflate în plin război, chiar dacă apelează la schimbare elitelor.

„De fapt, corupţia este legală acolo. De ce americanii încearcă acum să lupte cu această corupţie şi nimic nu funcţionează? Cred că nu va funcţiona. Acum plănuiesc o schimbare în elitele economice şi politice, dar totul va rămâne la fel”, a afirmat Putin.

Președintele ucrainean a făcut schimbări la nivelul Armatei

Zelenski a luat decizia de a face schimbări la nivelul Armatei din Ucraina. Afectată de război, țara are un nou șef al forțelor speciale.Fostul comandant forţelor de operaţiuni speciale ale Forţelor Armate ucrainene era Viktor Korenko. Acesta ocupase funcția respectivă din 2022. Începând de vineri, poziția a fost preluată de Serghei Lupanciuk.

Război Ucraina

Afectată de război, Ucraina este acuzată că ar organiza pogromuri împotriva evreilor

Vladimir Putin arată acuzator spre statul ucrainean precizând că acesta ar încerca organizarea de pogromuri împotriva evreilor cu scopul creării unor diviziuni la nivel de stat. Vladimir Putin a făcut referire la actele de violență antisemită desfășurate recent pe aeroportul din Daghestan

Vezi si alte articole...