sâmbătă, iunie 22, 2024

Lidl, planuri mari în România. Ce vrea să facă rețeaua de magazine

Retailerul german Lidl, principalul jucător pe piața...

Cod roșu de caniculă. Urmează un weekend incendiar. Hartă emisă de ANM

Alertă de caniculă. Administrația Națională de Meteorologie(ANM)...

Retailer-ul de echipamente sportive Sport Guru deschide un nou magazin în Timişoara şi estimează vânzări de aproximativ 62 de milioane de lei în 2023, mai mari cu 30% mai mult decât din 2022

EconomieRetailer-ul de echipamente sportive Sport Guru deschide un nou magazin în Timişoara şi estimează vânzări de aproximativ 62 de milioane de lei în 2023, mai mari cu 30% mai...

”Sport Guru, retailer şi distribuitor de echipamente sportive specializate din România, a deschis primul său magazin fizic din Timişoara, în incinta Iulius Mall, parte a ansamblului mixed-use Iulius Town. Cel de-al şaselea magazin Sport Guru se întinde pe o suprafaţă de 750 de metri pătraţi şi a necesitat investiţii de aproximativ un milion de lei”, anunţă compania.

Magazinul comercializează articole sportive axate în principal pe ciclism, outdoor/schi şi alergare/triatlon, precum şi zona de tehnologie în sport – ceasuri sportive, GPS-uri, căşti audio, biciclete statice de tip home trainer sau aparate de întreţinere musculară.

”În ceea ce priveşte evoluţia vânzărilor, retailer-ul Sport Guru estimează o creştere totală de aproximativ 62 de milioane de lei în 2023, respectiv cu 30% mai mult decât valoarea din 2022, în jurul valorii de. Impactul noului magazin din Timişoara se va resimţi însă abia din 2024”, mai arată compania.

Timişoara s-a aflat pe lista de expansiune a companiei încă de la început, alături de Bucureşti, Cluj şi Braşov, spune Mircea Rasovan, CEO Sport Guru.

”Ne aşteptăm la un interes mare din partea amatorilor de sport din Timişoara, având în vedere multele solicitări pe care le-am primit de-a lungul ultimilor ani din partea timişorenilor dornici să se bucure de produsele Sport Guru şi la ei în oraş. De asemenea, ne dorim ca traficul suplimentar generat de turiştii veniţi în Timişoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 – să se răsfrângă favorabil şi asupra activităţii sportive în general, o nevoie pe care noul nostru magazin o întâmpină cu succes”, afirmă Mircea Rasovan, CEO Sport Guru.

Acesta estimează că traficul suplimentar generat de turiştii veniţi în Timisoara – Capitală Europeană a Culturii 2023 – să se răsfrângă favorabil şi asupra activităţii sportive în general şi a noului magazin în particular.

”Ne aşteptăm la un interes mare din partea amatorilor de sport din Timişoara pentru acest magazin, având în vedere multele solicitări de deschidere a unui magazin în acest oras venite de-a lungul ultimilor ani”, spune Mircea Rasovan.

Inaugurarea noului magazin din Iulius Mall contribuie la atingerea obiectivului asumat deja de Sport Guru de a deschide 1-2 magazine în fiecare an, până în 2025.

„Magazinul din Timişoara fusese planificat pentru 2024. Ne aşteptăm ca magazinul din Timişoara să genereze din 2024 vânzări apropiate de celelalte două magazine de format mare ale companiei şi localizate în mall-uri sau centre comerciale, şi sperăm sa ajungem cât mai curând la 10 magazine, acoperind astfel cele mai importante oraşe şi regiuni ale ţării”, adaugă Mircea Rasovan, CEO Sport Guru.

Sport Guru este cel mai mare distribuitor şi retailer de echipamente sportive specializate din România. Înfiinţată în anul 2009 cu capital integral românesc, retailer-ul Sport Guru şi-a extins activitatea de la o prezenţă pur online la o reţea de şase magazine, trei în Bucureşti şi câte unul în Cluj-Napoca, Braşov şi, începând din 2023, Timişoara.

 

Vezi si alte articole...