Ionuț Moșteanu se confruntă cu presiuni pentru a-și da demisia din funcția de ministru al Apărării după ce s-a demonstrat că a mințit în CV că a terminat Universitatea Athenaeum. El a recunoscut „greșeala” și a precizat că ar fi terminat o altă universitate, Bioterra, potrivit Libertatea.

CV-ul postat în 2016 pe site-ul companiei TAROM de către Moșteanu arată că acesta a absolvit Universitatea Athenaeum. El a notat că între 1996 și 2000 a studiat Management la Universitatea Athenaeum.

Într-un răspuns pentru Libertatea, universitatea respectivă a transmis că nu l-a avut niciodată sutdent pe Ionuț Moșteanu.

La vremea aceea, Moșteanu avea nevoie de studii superioare, pentru că a fost numit în consiliul de administrație de la TAROM.

„Am intrat pe locul 45 la Automatică în 1992. În anul 2 m-am apucat de muncă pentru a mă întreține, nu am mai terminat. M-am apucat de o nouă facultate, dar nu a fost atunci o prioritate pentru mine să dau licența, nu mi-a trebuit niciodată diploma în joburile private și în antreprenoriat. Am continuat să învăț în fiecare zi și încă o fac. Am finalizat facultatea în 2015 cu examenul de licență și am obținut diploma la Bioterra, Facultatea de Inginerie și Management Agroturistic, Profil – inginerie economică, Specialitatea – inginerie managerială”, a scris ministrul.

Ionuț Moșteanu a invocat în apărarea sa o greșeală făcută „la viteză”:

„Într-un CV făcut în 2016 în viteză pe un model de pe net a rămas o greșeală care recunosc că mă jenează. Nu am dat prea multă atenție atunci acestor detalii. Pentru asta îmi cer scuze”, a scris Moșteanu.

În noul CV de pe site-ul Camerei Deputaților, Moșteanu a scris că a terminat Universitatea Bioterra. Cu toate acestea, deși ministrul Apărării spune că a studiat între 1996 și 1999, licența și-a dat-o abia în 2015. Diploma a fost emisă 3 ani mai târziu, în 2018.

Citește și
Înainte să vină frigul, acești pui de pisică își caută un om doar al lor. Poveștile micuților din București și Cluj care vor să schimbe strada pe un fotoliu cald