marți, iulie 16, 2024

Risc ridicat de atentat terorist la Kogălniceanu și Deveselu, în România. Ce înseamnă asta?

ActualitateRisc ridicat de atentat terorist la Kogălniceanu și Deveselu, în România. Ce înseamnă asta?

Bazele militare americane din Europa, inclusiv din România, au fost puse în stare de alertă sporită, pe fondul unei posibile amenințări teroriste, au declarat doi oficiali americani, citați de CNN. Bazele vizate și-au ridicat duminică nivelul de alertă la „Charlie”, al doilea cel

Bazele militare americane din Europa, inclusiv din România, au fost puse în stare de alertă sporită, pe fondul unei posibile amenințări teroriste, au declarat doi oficiali americani, citați de CNN. Bazele vizate și-au ridicat duminică nivelul de alertă la „Charlie”, al doilea cel mai înalt, au declarat oficialii.

Printre aceastea s-au numărat garnizoana armatei americane din Stuttgart, Germania, unde se află sediul Comandamentului european al SUA EUCOM, bazele militare Rheinland-Pfalz şi Ramstein, dar şi baze din România şi Bulgaria cum ar fi Mihail Kogălniceanu sau Deveselu.

Nivelul „Charlie” intervine atunci când „are loc un incident sau când sunt primite informații care indică faptul că este probabilă o formă de acțiune teroristă sau o acțiune îndreptată împotriva personalului sau a instalațiilor”, potrivit armatei SUA. Potrivit Stars and Stripes, nivelul de securitate „Charlie” pune în mișcare „planuri de reducere a personalului neesențial”.

Risc ridicat de atentat terorist la Kogălniceanu și Deveselu, în România. Ce înseamnă asta?

Nivelurile de protecție a forței stabilite de armata americană sunt, în ordine progresivă, Normal, Alpha, Bravo, Charlie sau Delta. Nivelul Bravo a devenit obișnuit în bazele americane timp de mulți ani după atacurile din 11 septembrie 2001.

EUCOM, care din motive de securitate refuză de obicei să intre în detalii privind modificările măsurilor de protecție a forței, a informat duminică seara, printr-o declarație, conform defenseromania.ro, doar că „evaluează în mod constant o varietate de factori care joacă un rol în siguranța comunității militare americane din străinătate. Ca parte a acestui efort, de multe ori luăm măsuri suplimentare pentru a menține siguranța membrilor serviciului nostru.”

Vezi si alte articole...