sâmbătă, aprilie 1, 2023

ROBOR va mai scădea, IRCC mai continuă creşterea

EconomieROBOR va mai scădea, IRCC mai continuă creşterea

IRCC va înregistra un nivel zilnic mai ridicat decât ROBOR începând cu finalul trimestrului II – începutul trimestrului III, susţine Iancu Guda, services director Coface România.

 

„Acum este 5,7% (IRCC – n. r.). Ştim deja, va fi 6,04% în trimestrul următor. Probabil ca mai continuă creşterea, fiind un decalaj de 6 luni. El se calculează trimestrial, dar mă refer la valoarea zilnică, nu la cea calculată trimestrial pentru rate. Final de trimestrul II – început de trimestrul III va fi momentul în care IRCC va fi peste ROBOR”, a spus Iancu Guda, într-o conferinţă de presă.

În opinia acestuia, ROBOR va mai scădea, iar în aceste condiţii economistul estimează că IRCC va ajunge la 6,5%, iar ROBOR la 6%.

„Dacă inflaţia se înscrie pe trendul de scădere anticipat în scenariul de bază al Băncii Centrale, ar trebui să vedem un ROBOR de 6% până la sfârşitul anului cel mult”, a precizat Iancu Guda.

Întrebat dacă nivelul ROBOR va fi sub nivelul dobânzii de politică monetară, el a răspuns afirmativ, menţionând că piaţa vede rata cheie situată în coridorul 7% – 7,5%.

„Poate unii se întreabă de ce când inflaţia a crescut dobânda a crescut şi când inflaţia scade dobânda rămâne acolo. Pentru că în continuare este sub inflaţie. Adică, până la sfârşitul anului să vedem o inflaţie spre 10%, o dobândă de politică monetară de 7%, 7,25%, dacă o vor duce maxim 7,5% – nimeni nu anticipează un nivel mai sus -, totuşi pentru o inflaţie care este 16% şi se va duce spre 10%, e necesară. Deci, să scazi dobânda de politică monetară mai jos de acest prag, 7%, când inflaţia încă rămâne de două cifre, peste 10%, e prematur”, a susţinut Guda.

Vezi si alte articole...

Din Oras

Gazetadetimisoara.ro

Ziaristi.ro

Femeiadeastazi.ro