România este pregătită, din punct de vedere legisaltiv, pentru introducerea săptămânii de muncă de patru zile, însă acest model nu este necesar să fie universal, susține un raport al EY România.
„Legislația existentă este suficient de flexibilă pentru a permite companiilor să își adapteze programele de muncă în funcție de nevoile lor operaționale și economice. Decizia de a implementa o săptămână de muncă scurtă trebuie să fie bine analizată, luând în considerare specificul activităților și impactul potențial,” potrivit sursei citate.
Spre exemplu, angajatorii pot alege să aplice acest model ca politică generală, sezonieră (de exemplu, pe timpul verii) sau doar anumitor categorii de salariați sau departamente, în funcție de specificul activității.
În România, au fost mai multe încercări legislative de a introduce o săptămână de muncă de patru zile, dar legislația actuală oferă deja un cadru legal pentru un astfel de program.
Mai multe modele disponibile
Deși programul standard este de opt ore pe zi, cinci zile pe săptămână, Codul Muncii permite și o distribuire inegală a orelor de muncă.
Proiectele legislative propuse sugerau un scenariu în care angajații lucrează 10 ore pe zi timp de patru zile, cu trei zile de repaus.
Totuși, conceptul săptămânii de muncă de patru zile include diverse modele pentru a satisface nevoile angajatorilor și angajaților.
Modelele posibile include reducerea cu 20% a săptămânii de muncă standard, la un total de 32 de ore de săptămână, săptămâna de muncă de 4,5 zile, cu o zi liberă la fiecare două săptămâni sau săptămâna de muncă comprimată, cu 10 ore de muncă pe zi timp de patru zile.
Cum au făcut alții
La nivel european, Belgia a aprobat săptămâna de muncă de patru zile în februarie 2022, permițând salariaților să comprime orele de muncă în patru zile fără reducerea salariului.
Germania testează acest model printr-un proiect pilot în care sunt implicate 45 de companii.
EY România subliniază că avantajele săptămânii de muncă de patru zile includ atragerea talentelor, creșterea creativității și inovației și îmbunătățirea bunăstării angajaților prin oferirea mai multor oportunități de odihnă și satisfacție profesională.