joi, decembrie 5, 2024

România nu va da Ucrainei sistemul antirachetă Patriot. Rugămințile lui Biden, în van

ActualitateRomânia nu va da Ucrainei sistemul antirachetă Patriot. Rugămințile lui Biden, în van

România nu va da Ucrainei sistemul antirachetă Patriot. Rugămințile lui Biden, în van. Armata României nu aprobă donarea sistemului Patriot către Ucraina, au dezvăluit surse.

România nu va da Ucrainei sistemul antirachetă Patriot. Rugămințile lui Biden, în van. Armata României nu aprobă donarea sistemului Patriot către Ucraina, au dezvăluit surse bine documentate.

Raportul Ministerului Apărării Naționale (MApN) a fost trimis deja președintelui Klaus Iohannis.

România nu va da Ucrainei sistemul antirachetă Patriot. Rugămințile lui Biden, în van

Joi, urmează să aibă loc ședința CSAT, în care se va discuta despre transferul rachetelor românești în Ucraina.

Raportul MApN vine în contextul în care Armata are un cuvânt important de spus, atunci când este vorba de donarea unor echipamente militare.

Ministrul Apărării a discutat despre acest subiect, cu șeful Armatei, cu generali cu funcții de comandă, cu reprezentanți ai Regimentului Patriot, iar după aceste discuții s-a ajuns la concluzia că nu ar fi oportun ca Patriot să fie trimis în Ucraina.

Concret, MApN nu își dorește ca sistemul Patriot să fie trimis acum Ucrainei, dar, dacă ministerul nu e de acord, nu înseamnă că nu se va întâmpla asta.

Probabil că, la ședința CSAT, discuțiile vor fi lungi și vor fi marcate de o dispută între partea politică și cea militară, conform Digi24.

Solicitarea a venit de la Joe Biden, dar Iohannis a spus că România nu va trimite Patriot în Ucraina până nu va primi ceva la schimb, astfel încât să nu rămână vulnerabilă.

Al doilea sistem Patriot a devenit operațional vineri, al treilea va fi gata la finalul anului, iar al patrulea va fi gata de luptă, la începutul anului viitor.

Armata nu spune în raport că România rămâne descoperită dacă trimite Patriot în Ucraina, dar există riscul ca România să nu mai primească înapoi un astfel de sistem extrem de scump, dacă îl trimite într-un teatru de război.

Klaus Iohannis a convocat pentru joi o ședință CSAT în care se va discuta și despre posibilitatea trimiterii unui sistem Patriot în Ucraina. Patriot reprezintă cea mai mare achiziție a României de după Revoluție.

4 miliarde de dolari

Ministerul Apărării Naționale a plătit 4 miliarde de dolari pentru 7 sisteme. Până acum, Statele Unite ale Americii au livrat 4, iar celelalte 3 ar trebui să sosească la noi până în 2027.

Tot Statele Unite sunt cele care ne cer acum să trimitem Patriot în Ucraina. Luna trecută, în timpul unei vizite în SUA, președintele României, Klaus Iohannis, a admis că a discutat cu Joe Biden despre posibilitatea acordării Ucrainei, de către România, a unui sistem Patriot.

Iohannis a spus că în Ucraina e nevoie de sisteme de apărare antiaeriană și că a existat o discuție intensă despre cine le poate oferi, fiind întrebată și România.

Totodată, Iohannis a mai adăugat că „e inacceptabil ca România să rămână fără apărare antiaeriană”. Președintele român a mai precizat că „în măsura în se care cedează ceva, România trebuie să primească ceva”.

Primul sistem Patriot a fost operaționalizat în noiembrie anul trecut. Cu acea ocazie, o problemă tehnică a perturbat exercițiul în care au fost realizate primele trageri reale cu rachetele antiaeriene Patriot din dotarea Armatei Române.

Mai exact, conform comandantului regimentului 74 Patriot, s-a pierdut legătura între cabina de control a lansărilor și unul dintre lansatoare.

Sistemul Patriot a comutat automat lansarea pe alt lansator decât cel propus inițial. Nici un oficial al MApN nu a precizat dacă pierderea legăturii s-a datorat unei defecțiuni a sistemului antiaerian sau a fost provocată de o eroare umană.

Vezi si alte articole...