luni, iulie 22, 2024

România, țara unde copii din ce în ce mai mici consumă tot mai mult alcool. Semnalul de alarmă tras de specialiști

ActualitateRomânia, țara unde copii din ce în ce mai mici consumă tot mai mult alcool. Semnalul de alarmă tras de specialiști

 Tot mai mulți copii din România ajung la Urgențe după ce fac abuz de băuturi alcoolice. Specialiștii spun că vârsta consumatorilor de alcool a scăzut dramatic și că statul ar trebui să ia măsuri urgente și drastice. Aceștia avertizează că alcoolul poate avea efecte devastatoare asupra tinerilor.

Conform datelor oficiale ale UNICEF, în România, consumul de alcool în rândul copiilor și adolescenților este un motiv de îngrijorare. Mai precis, 42% dintre minorii cu vârste între 14 și 18 ani au consumat cel puțin o dată băuturi alcoolice. Statisticile sunt susținute de specialiștii în psihiatrie pediatrică. Aceștia spun că adolescenții cu vârste cuprinse între 15 și 17 ani au început să consume tot mai des și în cantități tot mai mari băuturi alcoolice. Și asta în condițiile în care statul român interzice comercializare băuturilor alcoolice către minori.

„Consumul de alcool poate să apară de la 11 ani”

Laura Jijie este psihiatru pediatric cu experiență, inclusiv în Franța, fiind șefa Compartimentului de Neuropsihiatrie Infantilă de la Spitalul Județean ”Mavromati” Botoșani. Conform specialistului botoșănean, adolescenții ajung frecvent la Compartimentul de Urgențe de la Pediatrie, cu intoxicație alcoolică acută, adică aproape în comă alcoolică.

„O statistică ne arată o creștere a cazurilor de consum de alcool între 15 și 17 ani. Uneori din curiozitate, sub presiunea grupului, acceptă să experimenteze stările oferite de consumul de alcool. Numai că efectul pe care-l are alcoolul asupra tinerilor, la aceste vârste, poate varia de la intoxicație alcoolică până la comă alcoolică, atunci când surveni și decesul”, precizează Laura Jijie.

Doar cu o săptămână în urmă, la Urgența Secției de Pediatrie din Botoșani au ajuns un copil de 15 ani cu intoxicație alcoolică, dar și o adolescentă de 16 ani, în comă alcoolică, cu o alcoolemie record, de 1.6 la mie.

În plus, specialiștii spun că vârsta consumului a scăzut dramatic în România

„Consumul de alcool poate să apară și la 11 ani”, precizează Laura Jijie.

Potrivit medicilor, la spital a ajuns chiar și un copil de numai șapte ani, care a băut spirt sanitar.

Teribilism și modele nepotrivite în familie

Cauzele consumului tot mai frecvent de alcool în rândul tinerilor și copiilor are ca principale motive, spun specialiștii, teribilismul specific vârstei, dar și modelul nepotrivit familial. Mai precis, este cunoscut faptul că în zonele sărace, în special, în mediul rural, cu precădere, consumul de alcool este o problemă serioasă care afectează viața familiei și comunităților. În asemenea mediu, copiii încep să imite comportamentul adulților de la vârste fragede.

„Probabil ține și de cultura românului de a consuma o gură de bere sau de tărie și oferă și copilului, ca să guste, de poftă. De obicei, cam asta este mentalitatea. Foarte important este modelul parental. Nu poți spune unui copil să nu consume alcool dacă în familie exact asta se face”, afirmă Laura Jijie.

Aceasta adaugă că apare și problema teribilismului, atunci când sub presiunea grupului, pentru a nu se face de râs, adolescentul consumă pentru a demonstra că și el poate face același lucru.

Totodată, specialiștii arată că alcoolul poate avea efecte devastatoare asupra psihicului și creierului adolescentului.

„Creierul este încă în dezvoltare, iar consumul de alcool inhibă dezvoltarea dentritelor, conexiunile care se fac între neuroni. Afectează memoria, atenția, iar pe termen lung pot apărea o multitudine de probleme”, conchide Laura Jijie.

Vezi si alte articole...