România are un nivel de taxare a proprietăților considerabil mai redus decât media Uniunii Europene, conform unei analize realizate de compania de consultanță imobiliară Cushman & Wakefield Echinox pe baza datelor EUROSTAT.
Ratele de impozitare aplicate clădirilor, inclusiv locuințelor și terenurilor în România sunt printre cele mai scăzute din UE, cu o cotă standard de aproximativ 0,1% – 0,3% pentru clădirile rezidențiale, în funcție de categoria și localizarea acestora, în timp ce pentru proprietățile comerciale procentul variază între 0,5% și 1,5%.
Fiscalitatea redusă înseamnă că doar 0,5% din PIB-ul României provine din impozite pe proprietate, față de media UE de 1,9% sau de cea din Franța (3,7%), liderul european. În Polonia, ponderea impozitelor pe proprietate în PIB este de 1,4%, iar în Ungaria de 0,8%.
În ultimii 10 ani, în România ponderea impozitelor pe proprietate în PIB a scăzut de la 0,9% la 0,5%, consemnându-se astfel o creștere mult mai rapidă a PIB-ul față de cea a veniturilor din impozite.
Totodată, valorile impozabile au fost relativ fixe începând cu 2016 și nu au ținut pasul cu creșterea prețurilor proprietăților. De asemenea, veniturile din taxarea proprietăților în România reprezintă aproximativ 2,1% din veniturile fiscale totale, sub media UE de 4,7%.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

