Șeful armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, anunță că linia frontului a fost stabilizată, iar un nou program de recrutare destinat tinerilor voluntari începe să dea rezultate vizibile.
Armata ucraineană a reușit să stabilizeze frontul și să respingă presiunea ofensivelor rusești în mai multe regiuni-cheie, a declarat joi generalul Oleksandr Sîrski, comandantul-șef al forțelor armate ale Ucrainei.
Șeful armatei ucrainene, Sîrski a anunțat într-o postare pe Facebook că au reușit să „recupereze 115 poziții” în ultima lună, în zonele critice ale frontului din Sumî, Kursk, Pokrovsk și Novopavlivka. El a precizat că aceste câștiguri teritoriale au contribuit la limitarea acțiunilor ofensive ale Rusiei și la prevenirea unei eventuale breșe în linia de apărare.
Generalul a evidențiat și eficiența atacurilor cu drone cu rază lungă de acțiune, care au vizat ținte strategice aflate dincolo de graniță. „În luna aprilie, dronele Deepstrike au lovit 62 de ținte aflate pe teritoriul Rusiei, distrugând facilități militare și subminând capacitățile militare ale armatei agresorului”, a scris Sîrski.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

