miercuri, aprilie 17, 2024

Sorin Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie!

EconomieSorin Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie!

”CNAIR a transmis, astăzi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului- Sărăţeni (23,4 km). Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusiv două tuneluri cu o lungime totală de 1,07 km”, arată ministrul într-o postare pe Facebook.

Potrivit lui Sorin Grindeanu, contractul prevede o perioadă de maximum 30 de luni, din care 6 luni proiectare şi 24 de luni execuţie, iar finanţarea va fi asigurată prin Programul Transport (PT) 2021-2027.

”După validarea documentaţiei de atribuire, va fi publicat Anunţul de Participare la licitaţie în cadrul căruia va fi precizată şi valoarea estimată a contractului. În termen de 30 de zile de la finalizarea procedurii de achiziţie publică, acest contract va fi preluat de la CNAIR de nou înfiinţata Companie pentru Investiţii Rutiere (CNIR), care se va ocupa de implementarea lui”, mai spune Grindeanu.

Vezi si alte articole...