sâmbătă, iunie 15, 2024

Stadiul lucrărilor la drumul expres Brăila-Galați (DEx6) se apropie de 85%

EconomieStadiul lucrărilor la drumul expres Brăila-Galați (DEx6) se apropie de 85%

Stadiul lucrărilor la drumul expres Brăila-Galați (DEx6) se apropie de 85%, iar dacă se menține ritmul din șantier circulația ar putea fi deschisă mai devreme decât este prevăzut crede Transporturilor Sorin Grindeanu.

Constructorul este bine mobilizat în șantier, cu peste 200 de muncitori și peste 80 de utilaje, a precizat șeful Transporturilor pe pagina proprie de Facebook.

Al doilea pod hobant din România, pe DEx Brăila – Galați

Potrivit lui, în prezent, se lucrează în special la structura podurilor de pe traseu. Iar una dintre cele mai importante structuri construite pe acest șantier este Podul hobanat peste Siret (al doilea ca mărime în România), la care se toarnă pilonii centrali.

Podul face parte dintr-o structură complexă care include viaducte, un pod cu grinzi de beton și un pod metalic în arc. Construcția acestei structuri a depășit stadiul de 70%.

Grindeanu a explicat că a existat un blocaj pe acest șantier, din cauza întrâzierilor în livrarea tablierului metalic pentru pod de către combinatul de la Galați.

În aprillie, Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), anunța că stadiul lucrărilor la Drumul Expres Brăila – Galați ajunsese la 80%. Atât autoritățile, cât și constructorul UMB, estimează că cei aproape 11 kilometri ai noului drum expres vor fi gata în 2024.

Valoarea contractului este de 371,41 de milioane de lei (fără TVA), iar finanțarea este asigurată prin fonduri europene nerambursabile.

Tot la capitolul „vești bune” în urmă cu două săptămâni trecută Ministerul Transporturilor a avizat proiectul Drumului Expres Focșani – Brăila, iar, în cursul acestei săptămâni, Guvernul va aproba indicatorii tehnico-economici, potrivit lui Grindeanu.

După acest pas, va putea fi lansată în licitație contractul pentru construcția acestui nou drum de mare viteză, cu o lungime de peste 73 de km. Costul estimat al acestui nou proiect este de 5,5 miliarde de lei (fără TVA), iar suma va fi asigurată prin Programul Transport.

Vezi si alte articole...