sâmbătă, aprilie 20, 2024

Stana Stepănescu cucerește inimile românilor cu noua sa melodie: Mândra mea frumoasă fată!

MedicalStana Stepănescu cucerește inimile românilor cu noua sa melodie: Mândra mea frumoasă fată!

Din vestul țării, Stana Stepănescu – o artistă de muzică populară consacrată datorită vocii sale calde și duioase – dedică românilor din toată țara și de peste hotare, o superbă melodie de dragoste, proaspăt lansată chiar în cea de-a doua zi de Paște, pe data de 17 aprilie.

 

În videoclipul postat pe canalul oficial de YouTube al artistei, gestionat de Better Music: o putem admira pe Stana în toată splendoarea ei, purtând o ținută inedită, care îmbină elemente tradiționale românești cu un design contemporan, foarte chic.

 

 

Fiecare detaliu al ținutei artistei denotă eleganță și bun gust, reflectând întocmai personalitatea ei caldă, prietenoasă, abordabilă, ușor excentrică, tipic românească și totuși foarte complexă.

 

Atât versurile, cât și linia melodică sunt opera Stanei, care își asumă de data aceasta rolul unui tânăr îndrăgostit, ce regretă despărțirea de femeia pe care o iubește, când s-a împotrivit glasului inimii și a dat ascultare gurilor rele ale celor din jur.

 

Vocea melodioasă a Stanei este acompaniată de Boji și formația Banat Express, care prin măiestria lor transformă această melodie cu versuri de dor într-o autentică muzică de petrecere, ideală de ascultat la toate evenimentele remarcabile din viața unui român.

 

Zidurile cetății vechi care pot fi admirate pe fundalul cadrelor din videoclip contrastează și ele cu ținutele și atitudinea membrilor formației și mixajul care respectă întocmai tendințele contemporane, transformând astfel întreaga producție într-o oglindă a României de azi, unde vechile tradiții și obiceiuri și conceptele occidentale moderne coexistă și sunt de-o potrivă prețuite.

 

Stana Stepănescu – privighetoarea din Banat

 

Aproape că nu există în prezent amator de muzică populară care să n-o îndrăgească pe Stana Stepănescu. Artistă s-a născut în anul 1991, în Rusca Teregova, județul Caraș-Severin.

 

Încă de mică, Stana a dezvoltat o pasiune pentru muzica populară și s-a remarcat pe scena românească la vârsta de doar 9 ani când a câștigat un concurs în Caransebeș.

 

Persoana care a pus prima piatră de temelie a carierei muzicale a Stanei este cântăreața de muzică populară Nicoleta Voica, născută în Reșița, în același județ cu Stana.

 

De-a lungul timpului, talentul Stanei a fost din ce în ce mai apreciat și încununat cu nenumărate premii naționale. Printre cele mai importante realizări ale Stanei se numără: locul întâi la Festivalul Național de folclor  “Strugurele de aur”, premiul tinereții în cadrul Festivalului “Maria Tănase”, trofeul “Vară, vară, primăvară” de la Sibiu și premiul al doilea la festivalul concurs “Maria Lătărețu” .

 

Stana iese în evidență în rândul artiștilor de muzică populară din România nu doar prin talentul său nemaipomenit, ci și prin atitudinea caldă și prietenoasă pe care o manifestă față de publicul său. Ea a fost binecuvântată cu darul cântecului, dar și cu o inimă deschisă, numărându-se astfel printre soliștii de muzică de Banat cei mai aproape de sufletele fanilor lor.

 

Prin acest material care face parte dintr-o amplă Campanie de Lansare a melodiei Mândra mea frumoasă fată de Stana Stepănescu sperăm că v-am stârnit curiozitatea de a asculta cântecul, de a viziona videoclipul și de a afla mai multe despre această comoară bănățeană cu voce de privighetoare.

 

 

 

 

Vezi si alte articole...