Statul câștigă în instanță. Tribunalul Sibiu a dat câștig de cauză Administrației Județene a Finanțelor Publice Sibiu, marți, pe fond, în litigiul pentru cealaltă jumătate din casa situată în centrul istoric al municipiului Sibiu, pentru care fostul președinte Klaus Iohannis deja datorează despăgubiri statului român, conform informațiilor de pe portalul de justiție.
Instituția avea nevoie de această decizie judecătorească pentru a putea întabula casa și cu cealaltă jumătate, care nu fusese pe numele lui Iohannis, ci pe numele Baștea, a explicat Agerpres.
În paralel, în noiembrie, Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Brașov atacase decizia Tribunalului Sibiu de a respinge cererea de instituire a sechestrului asigurător asupra bunurilor familiei Iohannis.
„Statul Român, prin DGRFP Brașov, a înregistrat la instanţa competentă o acțiune prin care solicită obligarea unui fost președinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu”, declara Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) la acel moment.
ANAF preciza că „pârâții au refuzat plata voluntară”, astfel că „s-a solicitat instanţei şi instituirea măsurilor asigurătorii asupra bunurilor acestora, pentru garantarea recuperării sumelor cuvenite statului”.
Familia Iohannis a fost executată silit, în octombrie, pentru cota de ½ pe care o deținea din imobilul situat pe strada Nicolae Bălcescu numărul 29 din Sibiu, pierdută în instanță.





Curierulnational.ro
Observatornews.ro

