miercuri, februarie 21, 2024

Ştefan Radu Oprea: Tabăra de schi de la Cheile Grădiştei organizată de Caiac SMile a avut peste 30 de participanţi, persoane cu dizabilităţi / Vom introduce turismul adaptiv în noua strategie de dezvoltare a turismului

EconomieŞtefan Radu Oprea: Tabăra de schi de la Cheile Grădiştei organizată de Caiac SMile a avut peste 30 de participanţi, persoane cu dizabilităţi / Vom introduce turismul adaptiv în...

”Nu există imposibil! Tabăra de schi de la Cheile Grădiştei organizată de Caiac SMile a avut peste 30 de participanţi, persoane cu dizabilităţi care au învăţăt să schieze, sau au cunoscut bucuria senzaţiei alunecatului pe zăpadă. Le mulţumesc lui Ionuţ Stancovici şi Anei-Maria Branză pentru că mi-au oferit posibilitatea de a-i cunoaşte pe Rareş, Cristina, Robi, Alice şi toţi ceilalţi noi prieteni pe care îi am, fie persoane cu disabilităţi sau însoţitorii lor, fie minunaţii voluntari care îi sprijină”, afirmă ministrul într-o postare.

Ştefan Radu Oprea arată că a cunoscut fericirea pură a unui copil care nu poate merge, dar care este pentru prima dată pe schiuri şi care strigă pârtie.

”Accesul pe pârtie este gratuit şi pentru acest lucru mulţumesc familiei Gârbacea, proprietarii complexului Cheile Grădiştei. Am înţeles de la ei ce înseamă turismul adaptiv, că nu sunt cheltuieli atât de mari pentru a face spaţiile de cazare accesibile persoanelor cu dizabilităţi”, a precizat Oprea.

MInistrul anunţă că vor introduce turismul adaptiv în noua strategie de dezvoltare a turismului pentru a putea crea apoi programe dedicate incluziunii persoanelor cu disabilităţi.

”Mă voi revedea la vară cu noii mei prieteni, la caiac sau pe plajele de pe litoral care pot fi şi ele transformate, fără costuri mari, în destinaţii pentru cei cu disabilităţi”, afirmă ministrul Oprea.

Vezi si alte articole...